Social

Climathon Timișoara 2021: promovarea biodiversității, văzută de tineri

Timișoara a participat, recent, la – un program internațional al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT). Gândit ca un „maraton” anual de idei, Climathon încurajează comunitățile locale să colaboreze pentru a propune soluții locale de adaptare la schimbările climatice și de tranziție la un stil de viață sustenabil.

Ediția Climathon Timișoara 2021 s-a desfășurat sub egida programului EIT Young Innovators, organizatori fiind Aquatim, EIT Climate KIC Hub Romania – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat, fundațiile Aquademica și Aquatim. Evenimentul s-a desfășurat exclusiv online, cu participarea a circa 40 de persoane, concurenți, membrii ai juriului, experți și organizatori.

Provocarea lansată concurenților, 20 de elevi de la Liceul de Informatică Grigore Moisil din Timișoara, a fost legată de protejarea biodiversității din zona de luncă și integrarea acesteia în peisajul urban, pentru cazul concret al proiectului „Lunca naturală urbană Bega”, finanțat de Fundația Comunitară și Lidl România, implementat de Fundația Aquademica și Asociația Peisagiștilor din România, filiala Vest, cu sprijinul municipalității.

Propunerile concurenților, organizați în patru echipe, au pornit toate de la promovarea locală a ariilor naturale urbane, fiecare proiect mizând apoi pe aspecte diferite, cum ar fi digitalizarea și canalele e-media, turismul responsabil, cu scop educativ și de divertisment, implicarea comunității, observarea naturii etc. Pe primul loc s-a clasat echipa Dr. Green, compusă din Lucian Minda, Iulia Herişanu, Alexandra Fülop, Alexandru Costică și Șerban Dan, cu propunerea unor tururi ghidate ale zonei, conduse de un specialist care să prezinte atractiv vizitatorilor speciile de luncă și promovarea pe platformele sociale prin materiale filmate în decursul vizitelor. Juriul a opinat că departajarea concurenților a fost o sarcină dificilă, deoarece fiecare abordare a avut puncte tari, a fost pragmatică, interesantă și bine documentată.

Toți concurenții vor primi cerificate de participare și premii în obiecte promoționale (tricouri, umbrele) oferite de Aquatim, la o scurtă întâlnire organizată după reluarea cursurilor. Echipa de proiect „Lunca Urbană Bega” va organiza în perioada următoare un tur ghidat special pentru toți tinerii climathoniști, cu respectarea regulilor de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus. Le mulțumim elevilor participanți și îi felicităm din toată inima pentru implicare și seriozitate!

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

9 minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

16 ore ago