Administratie

Culiță Chiș, “consilier” pentru ministru. Pasajele feroviare din Timișoara sunt cuprinse în reabilitarea căii ferate spre Caransebeș

Cu excepția discuțiilor oficiale de la Prefectura Timiș, alături de Sorin Grindeanu la toate ieșirile de pe teren efectuate de ministru în Timișoara s-a aflat Culiță Chiș, fostul șef din primăria orașului. El i-a oferit peste tot informații lui Grindeanu, a vorbit, a prezentat situația de fapt.

Sorin Grindeanu nu s-a întâlnit cu nimeni din conducerea Primăriei Timișoara în vizita pe care a efectuat-o prima dată acasă în calitate de ministru al Transporturilor, spunând că nu îi cunoaște și că nu are numerele lor de telefon. În schimb, în peisaj, pe durata întregii vizite a fost prezent un fost șef renegat din primărie, Culiță Chiș.

Personaj principal în perioada Robu, acesta a fost tras pe linie moartă de actuala administrație Fritz. Dar asta nu l-a împiedicat pe Grindeanu să îi înmâneze lui Chiș agrementul de omologare pentru tramvaiele Bozankaya, deși acest document trebuia să ajungă la producătorul turc. Ulterior, același Culiță Chiș a fost omniprezent la orice discuție purtată de ministru în Timișoara, ca un adevărat consilier.

Ca și exemplu, Chiș i-a explicat lui Grindeanu faptul că în Timișoara vor fi realizate, prin proiectul de reabilitare a căii ferate Timișoara – Caransebeș, și mai multe pasaje care vor fluidiza circulația blocată acum de mai multe bariere.

”Ce e bine la proiectul acesta e că sunt cuprinse și aceste pasaje. La Baader, la Pădurea Verde”, a spus Culiță Chiș.

Fost viceprimar, Sorin Grindeanu l-a completat pe fostul său coleg.

”Culiță, era o problemă aici în Ronaț”, a spus ministrul, obținând aprobare noului său ”consilier”.

Din păcate, acel proiect de reabilitare este blocat, licitația fiind suspendată la cererea unor participanți. Dar… se face, asigură ministrul.

”Vreau să se întâmple lucruri care să arate că s-a schimbat ritmul. În următorii ani, pe reabilitare feroviară sunt prevăzuți zece miliarde de euro. Mi se pare extrem de ciudat, în acești ani nu a fost o problemă de finanțare în ceea ce privește Ministerul Transporturilor, nu banii au fost problema, nu am știut noi să îi cheltuim. Acesta (n.r. proiectul de reabilitare) este un exemplu tipic”, a punctat Grindeanu.

Fără bătălii politice în domeniul infrastructurii

Sorin Grindeanu a cerut sâmbătă ca orgoliile să fie lăsate deoparte, iar proiectele de infrastructură să nu fie incluse în lupta politică. Deși, apariția lui Culiță Chiș pe toată durata vizitei a dat un semnat destul de sugestiv pentru administrația Fritz.

”De fiecare dată când sunt chestiuni importante cred că este importat să trecem peste orgolii personale. Sunt convins că e valabil și invers, ca să se întâmple lucrurile. Iar apelul meu este ca acest domeniu să fie lăsat deoparte din bătălia politică. Că dacă e parte a bătăliei politice iar nu se întâmplă lucruri”, a mai spus oficialul.

Pentru prima dată el a vorbit despre o posibilă întâlnire cu primarul Timișoarei atunci când a fost la Pasajul Solventul, unde a discutat cu directorul CFR Regionala Timișoara despre proiect, întrebând de ce este nevoie ca acesta să meargă, deși proiectul este derulat de Primărie. Dar, și aici Grindeau a folosit ironia la adresa noii administrații.

”Eu o să vin peste două săptămâni din nou (n.r. la Timișoara), sper să mă văd și cu cei noi de la primărie. Și sper să nu le stric programul de weekend”, a încheiat Sorin Grindeanu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

5 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

7 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

9 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

10 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

13 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

13 ore ago