Administratie

Lucrările de reabilitare și transformare de la Cinema Victoria sunt aproape finalizate/FOTO

Reabilitarea cinematografului Victoria, din Piața Bălcescu, se apropie de final. Avansate sunt și cele de la Dacia și Studio, în timp ce la Timiș se caută constructorul.

Primăria Timișoara avansează cu lucrările de ”aducere la zi” a cinematografelor preluate în urmă cu mai mulți ani de la fosta regie RADEF. Cel mai bine stă Victoria, iar cel mai departe de a redeveni accesibil publicului este cinematograful din Freidorf, unde se solicită bani europeni.

Cinci din fostele cinematografe ale Timișoarei se află acum în diferite faze de modernizare. La fostul Cinematograf Victoria (n.r. fotografiile sunt de la acest cinema) lucrările sunt pe ultima sută de metri. La cel din Dacia și la Cinema Studio Timișoara lucrările avansează și suntem în graficul de execuție. La cinematograful Timiș este pe final procedura de achiziție a constructorului și vrem să pornim lucrările de reabilitare cât mai repede, iar la fostul cinematograf Freidorf s-a depus cererea de finanțare pentru fonduri europene în luna septembrie, în acest moment proiectul fiind în faza de evaluare, după care urmează semnarea contractului de finanțare.

Dincolo de ziduri reabilitate și dotări moderne, aceste spații trebuie să adune timișorenii în jurul unor activități culturale și comunitare de bună calitate, care să reflecte spiritul și tradiția cartierului în care se află. O condiție asumată la preluarea cinematografelor de la RADEF este difuzarea a minimum patru proiecții pe lună. Mai departe, însă, trebuie să construim împreună cu întreaga comunitate, ce ne dorim să găzduim în aceste spații. Împreună cu colegii de la Centrul de Proiecte Timișoara și cu operatori culturali lucrăm la posibile strategii de funcționare și administrare a acestor spații”, transmite primarul Dominic Fritz.

Municipalitatea dorește să afle de la cetățeni cum văd ei activitatea în locațiile odată reabilitate. În acest sens, a fost derulată o campanie în cadrul căreia au fost solicitate părerile oamenilor.

Luna trecută, cu ajutorul unui chestionar am colectat opinii și potențiale soluții de administrare și management de conținut pentru destinațiile lor viitoare. Acum suntem în perioada de analiză a răspunsurilor colectate, urmând ca împreună cu operatori culturali să stabilim cele mai potrivite soluții pentru fiecare cinematograf în parte. Toate recomandările din comunitate vor fi luate în calcul pentru că obiectivul nostru este să redăm aceste spații închise de foarte mulți ani, oamenilor și circuitului cultural al orașului”, a mai scris Fritz.

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ceva nu funcţionează în România. Un studiu de caz: Paula Romocean vs. Cristian Anton

De fapt nu funcţionează mai nimic într-o ţară în care plagiatul şi impostura sunt premiate…

51 de minute ago

Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși

În acest weekend, cei mici sunt așteptați la Iulius Town. Expoziția Educativă de Tarantule și…

O oră ago

Mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare sunt scoase la vânzare prin licitaţie la Moşniţa Nouă

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea unei licitații publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

19 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

21 de ore ago