La centrul de vaccinare al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, situat pe stadionul CFR, strada Nera nr. 4, în perioada 1 decembrie, ora 08.00 – 2 decembrie, ora 16.00, cu ocazia Zilei Naționale a României, se va organiza un maraton de vaccinare.
Maratonul este un proiect al Ministerului Apărării Naționale ce se va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Programul de funcționare al centrului de vaccinare va fi extins pe durata maratonului, asigurându-se vaccinarea doritorilor împotriva COVID-19 pe toată perioada de desfășurare a acestuia.
În cadrul maratonului sunt disponibile două fluxuri de vaccinare cu ser de la Pfizer și Johnson & Johnson, cu posibilitatea suplimentării acestora la nevoie.
„La activitățile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (peste 12 ani) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) și a dozei de booster, conform instrucțiunilor CNCAV.
De asemenea, continuăm și campania de vaccinare în mediul rural, cu ajutorul echipelor mobile. În sprijinul acestora, în baza parteneriatului încheiat cu Universitatea de Vest din Timișoara, acționează și o echipă de studenți și cadre didactice de la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT, care are misiunea de a informa și promova activitatea de vaccinare în mediul rural.
Doar prin vaccinarea împotriva COVID-19 și respectarea măsurilor de protecție vom reuși limitarea răspândirii virusului și ne putem proteja pe noi și pe cei din jur.
Împreună, vaccinându-ne, învingem pandemia!”, au transmis reprezentanții Spitalului Militar din Timișoara.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…