Politica

Raul Ambruș merge înainte cu Platforma Liberală alternativă și anunță înființarea formațiunii

Dat afară și oficial din PNL Timiș, ”rebelul” Raul Ambruș continuă demersurile pentru formarea ”Platformei Liberal Conservatoare Timiș”. Din păcate, aceasta nu va funcționa în cadrul filialei liberale, ci în afara acesteia, se dorește o formațiune politică alternativă. Ambruș a anunțat că a fost stabilit grupul membrilor fondatori.

Acuzat că a votat cot la cot cu cei de la USR în Consiliul Local Timișoara, Raul Ambruș nu va trece cu totul alături de formațiunea respectivă, așa cum se vorba în mediul politic local. El anunță că va continua demersurile pentru înființarea unei formațiuni politice. El vorbește despre sute de membri PNL care îi sunt alături și care nu se regăsesc în partidul condus de Nica ș Groza.

”Vreau să vă anunț că Platforma Liberal Conservatoare Timiș începe să se contureze și mai avem de așteptat doar câteva zile pentru definitivarea procedurilor de înființare. Sunt optimist că va fi cea mai importantă mișcare politică liberală din Timișoara. Inițiativa Platformei a aparținut sutelor de membri ai PNL care m-au susținut în alegerile din 3 iulie și care nu se regăsesc în partidul condus de Alin Nica și Dănuț Groza. Până acum am reușit să definitivăm forma juridică a Platformei, am depus actele pentru înființare și am avut zeci de întâlniri cu liberali dornici să se alăture proiectului, de la primari la consilieri locali și simpli simpatizanți. Lucrăm la programul politic și administrativ, la obiectivele pe care ni le propunem și am conturat grupul membrilor fondatori, care sunt liberali autentici și care de-a lungul întregii lor activități s-au dedicat în totalitate liberalismului”, a scris Ambruș, pe Facebook.

El anunță și o primă listă de membri fondatori ai Platformei, toți fiind membri fondatori ai PNL Timiș, în 1990.

Iată că vremurile pe care le trăim i-au determinat pe patru dintre fondatorii PNL Timiș, membri din ianuarie ‘90, să mi se alăture în noul proiect politic.

Grupul membrilor fondatori ai Platformei Liberal Conservatoare Timiș va fi: Vinu Giumanca, Ion Rila, Nicolae Cocean, Cantemir Pîrva, Raul Ambruș. De asemenea, dorim ca la momentul oficial al lansării, în funcție de restricțiile impuse de pandemie, să avem funcțional un site al platformei, o pagină de Facebook și un sistem modern de adeziuni. Organizarea internă este extrem de importantă și ce vă promit este că fiecare membru își va găsi un rol și un loc în Platforma Liberal Conservatoare. Așa cum am promis, mergem înainte împreună și după cum vedeți proiectul prinde viață. Depinde doar de noi să ne continuăm drumul și să fim constructivi. Dialogul, colegialitatea și respectul dintre noi vor sta la baza relațiilor dintre membrii PLCT, adică tot ce s-a pierdut în PNL Timiș”, mai spune Ambruș.

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: raul ambrus

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

7 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

9 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

11 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

12 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

16 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

16 ore ago