Administratie

Ridicarea creşei din zona Bucovinei intră în linie dreaptă

Primăria Municipiului Timișoara va ceda Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație un teren de aproape 9.000 mp, în zona Bucovina, unde Compania Națională de Investiții va construi și dota o creșă de dimensiuni medii pentru copiii din zonă. În paralel, pe o porțiune din acel teren Primăria Municipiului Timișoara, la cererea locatarilor din zonă, va amenaja un spațiu verde și un teren de sport.

Creșa, care va putea primi 70 de copii, va fi construită pe strada Învățătorului din zona Bucovina, pe un teren viran, încadrat de străzile Constantin Stere și Ion Inculeț, care aparține în acest moment municipalităţii, în vecinătatea parcării pe care municipalitatea o finalizează în această lună.

„Infrastructura educațională din Timișoara trebuie să țină pasul cu dezvoltarea orașului și mă bucur că prin acest parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, anunțat în vară de ministrul Cseke Attila, reușim deja să pornim construcția acestei creșe. Prioritatea administrației pe care o conduc este să atragem cât mai multe fonduri externe pentru proiectele orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Proiectul de predare a amplasamentului către Ministerul Dezvoltării și CNI va fi dezbătut în ședința Consiliului Local Timișoara de marți. Construcția creșei va fi făcută din fondurile ministerului, iar Primăria Municipiului Timișoara va asigura finanțarea pentru racordurile de utilități (electric, apă, gaz metan, canal, etc.)

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

16 minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago