Să-i dăm şi PSD-ului ce-i al… PSD-ului

PSD a revenit ieri la guvernare la exact doi ani, o lună şi 15 zile de la momentul în care executivul condus de Viorica Dăncilă cădea în parlament în ovaţiile întregii ţări. Se întâmpla pe 10 octombrie 2019. Şi a revenit neprihănit, pe cai mari, ca un mare salvator al patriei. Pentru fanii conspiraţiilor, aici chiar s-ar punea ţese o poveste. Cu un spion PSD aflat într-un laborator din Wuhan, care află despre epidemia care va să vină. Aşa că liderii PSD decid să se retragă de la putere şi să lase pe alţii să-şi rupă capul, pentru a reveni apoi din postura de salvatori. Că doar „mesele îi vor”, ca să-l parafrazez pe un revoluţionar timişorean trecut recent în nefiinţă. Şi nu te pui cu „mesele”.

Sigur, asta e o poveste, dar totuşi, ce s-a întâmplat în aceşti doi ani cu PSD? Dacă atunci liderii PSD, pe oriunde erau prinşi pe stradă, li se recomandau tratamente cu „plăcuţe suedeze”, acum sunt rugaţi să ne salveze. S-a tot vorbit din perspectiva PNL despre cum s-a ajuns la această „monstruoasă coaliţie” şi mai puţin din cea a PSD. Ce merite au social-democraţii să ajungă acum providenţiali pentru România? Cum s-au schimbat (dacă s-au schimbat) în doar doi ani?

Sigur, principala cauză a acestei reveniri a fost pandemia, complicat de gestionat în întreaga lume, nu doar în România, neexistând un precedent asemănător de la gripa spaniolă. Şi cu costuri electorale aferente pentru toate guvernele lumii. Chiar aşa, oare ce ar fi făcut PSD în pandemie, având de ales între măsuri populiste şi sănătatea românilor? Apoi a fost şi prostia colectivă a „echipei câştigătoare” din PNL, care a făcut posibil acest lucru. Au contat şi capriciile, dar şi o oarecare aroganţă şi superioriate afişate de USR.

Şi, evident, are şi PSD-ul meritele sale. În primul rând, a dat impresia unei reformări a partidului. Impresie, fiindcă, în pofida multor declaraţii, niciun partid din mainstream nu s-a reformat în ultimii ani. Nici PSD, nici PNL, nici UDMR. USR e prea tânăr ca să vorbeşti de reforme acolo. Iar cât timp promovarea în aceste partide se va face pe contraselecţie, principalul criteriu fiind obedienţa faţă de şefi, orice reformă e imposibilă. Dar în politică se lucrează cu percepţii, iar prin „dezTeleormanizarea” partidului, PSD a vândut impresia unui partid reformat. Pe de altă parte, nu se poate spune că nu s-a făcut o anumită curăţenie. Au fost date la o parte personaje dezagreabile, ca să folosesc un eufemism, precum Şerban Nicolae, Codrin Ştefănescu, „Mitralieră”, Nicolicea, Carmen Dan, Pleşoianu etc. Altele au fost ascunse, inclusiv la Bruxelles, sau în… Consiliul Legislativ (Florin Iordache). Vă e dor de zbieretele Rovanei Plumb, locul I pe lista PSD de la alegerile europarlamentare? Chiar şi Olguţa Vasilescu nu mai umple ecranele zi de zi, iar dacă se mai scotea nişte venin din Firea-Pandele, chiar era o realizare.

Apoi, s-au reluat legăturile cu Grupul S&D din Parlamentul European, PSD fiind în trecut la un pas să fie exclus de aici. Nu mai auzim retorica antieuropeană din urmă trei-patru ani. Nici foarte multe despre „republica procurorilor”, „stat paralel” şi alte tâmpenii. Au apărut la comunicare oameni mai şcoliţi, precum un Alexandru Rafila sau Vasile Dâncu. Sigur, medicul Rafila s-a aflat de multe ori în contradicţie cu politicianul cu acelaşi nume, de unde şi multe mesaje ambigue. De exemplu, a înţeles cineva care e poziţia lui Rafila vizavi de certificatul verde? Că medicul zice una, apoi politrucul alta.

Iar modul de acţiune al PSD din ultimele luni a fost aproape impecabil. Să ne înţelegem, impecabil pentru partid, nu pentru ţară. Cu un instict de killer, şi-a urmărit victima (PNL) pas cu pas, ca să citez din clasici, cu mult calm, şi mai ales cinism. L-a susţinut din răsputeri, la limita legii, şi dincolo de ea, pe Florin Cîţu să câştige alegerile în PNL. Fiindcă ştiau că Superman este cea mai proastă soluţie pentru liberali şi cea mai bună pentru PSD. Apoi, imediat, cu mult cinsim, l-au sacrificat, aproape ritualic, pe acelaşi Cîţu, printr-o moţiune de cenzură care a adunat cele mai multe voturi din istoria post-comunistă. Evident, lovind în Cîţu, PSD a lovit straşnic în PNL, care tocmai ce îşi alesese noul preşedinte. PNL a ajuns astfel ca un boxer făcut groggy.

Artă, ce mai! Repet, la acestea a contribuit şi prostia aproape patologică a „echipei cîştigătoare”. Şi PSD a mers mai departe cu umilirea noului partener, refuzându-i acestuia poziţia de premier pentru preşedinte. Aşa s-a ajuns la varianta Nicolae Ciucă, care numai liberal nu este. Pe scurt, PSD a reuşit nu doar să revină foarte repede la guvernare, dar a izbutit şi să distrugă din temelii principalul său adversar politic. Care acum i-a devenit partener de guvernare. Şi nu-i puţin lucru.

Ce va însemna această guvernare, cum se vor împărţi teritoriile în carteluri, cum se vor da tunuri cu PNDL, PNRR, cum va fi abordată problema justiţiei, sunt cu totul alte discuţii. Vorba cântecului: „Que sera, sera”.