Social

Sărbătoarea Sfiinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.

Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare în cele mai vechi sinaxare ca fiind o sărbătoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai târziu, a devenit o sărbătoare comună a tuturor Sfinților Îngeri.

Potrivit credinței, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina întrupării Domnului și tot el a adus lui Ioachim si Ana vestea zămislirii Maicii Domnului. În ceea ce-l privește pe Arhanghelul Mihail, se spune că acesta poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului și veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă. Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înșface sufletul, Arhanghelul Mihail având menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezându-i Necuratului capul cu sabia. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, Mihai stă la picioarele lor.

Pentru că atât Sfântul Mihail, cât și Sfântul Gavriil sunt văzuți ca păzitori ai oamenilor de la naștere până la moarte, în credința populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viața de Apoi. Aceasta, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinți participă și la Judecata de Apoi.

Sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil este prilej de aniversare pentru 1,3 milioane de români. Cei mai mulți dintre românii care își aniversează onomastica de Sf. Mihail și Gavriil sunt bărbați, cele mai frecvente nume fiind Mihai, Gabriel, Mihail si Gavril.

De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, cine nu se supune acestei reguli fiind sortit să aibă parte de mare chin înaintea morții. Ziua de 8 noiembrie este totodată un hotar între toamnă și iarnă. Oamenii din popor cred că Mihail are rolul de a opri venirea bruscă a anotimpului rece.

Arhanghelii sunt considerați în regiunile de munte drept ocrotitori ai oilor, așa că în aceasta zi se face o turtă din făină de porumb, simbol al fertilității. Dacă turta cade cu fața în sus, atunci ciobanii vor avea parte de miei, dacă ea cade cu fața în jos, atunci înseamnă ca oile vor fi sterpe.

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

24 de minute ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

48 de minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

O oră ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

16 ore ago