Primăria Timişoara

Timișoreni vs primărie. Oamenii sunt nemulțumiți de modul de abordare a problemelor din sănătate, salubritate sau transport public

Timișorenii sunt preocupați de problema salubrității, sistemul de sănătate, facilitățile pentru pietoni, transportul public sau educația, arată un sondaj derulat de Fundația Comunitară Timișoara (FCTM), în perioada august-septembrie 2021. Din nou se dovedește că transportul cu biciclete nu este un subiect prioritar pentru timișoreni, ci doar pentru o parte de nișă a populației, mai vocală, dar care probabil face parte din target-ul electoral al partidului aflat acum la putere în Timișoara.

Prioritățile populației și cele ale administrației din Timișoara mai au de parcurs ceva etape până se vor suprapune, arată un sondaj derulat de Fundația Comunitară Timișoara. Denumit ”VOTĂM și susținem împreună un proiect pentru Timișoara!”, acesta a oferit  timișorenilor posibilitatea de a vota dintr-o listă de 10 priorități, proiectele pe care le consideră cele mai importante pentru comunitate.

Participarea a fost una semnificativă, semn că oamenii au spirit civic, peste 2000 de persoane au răspuns întrebărilor care vizau diferite probleme cu care se confruntă orașul, notând atât prioritatea acestora, cât și satisfacția cu privire la modul în care administrația publică reușește să rezolve aceste probleme.

Iar surprizele nu au lipsit. 94,2% dintre respondenți au considerat că salubritatea stradală este o prioritate, urmată de sistemul de sănătate (90,1%). Pe următoarele locuri se situează accesul pentru pietoni (86%), transportul public (82,5) și educația (78,3%). Doar după aceste priorități urmează și transportul cu bicicletele (71,6%), cultura (63,3%), iar pe ultimele locuri – serviciile sociale pentru bătrâni (56,5%), locuințele sociale (45,2%) și cantinele sociale (45,1%).

Exact spre aceste subiecte prioritare apar și nemulțumirile oamenilor.

Timișorenii sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți de cum abordează Primăria Timișoara sănătatea, salubritatea stradală, transportul public și accesul pentru pietoni. Ele au o importanță mare, dar satisfacția față de felul în care tratează primăria temele acestea este mică, așadar concluzia în urma sondajului de opinie este că aceste patru priorități trebuie urgentate.  De asemenea, foarte mulți respondenți au mai sesizat și lipsa unor spații verzi îngrijite, lipsa unor parcuri de agrement, lipsa parcărilor și a infrastructurii sportive”, ne spun cei de la Fundația Comunitară Timișoara.

Rezultatele complete pot fi consultate AICI.

Cele mai multe persoane care au răspuns sunt tineri  între 24 și 44 de ani (62%), 85% dintre respondenți au nivel de educație ridicat și 70% lucrează în sistemul privat, sunt free-lanceri sau au propria afacere. O condiție pe care trebuia să o îndeplinească respondenții a fost ca aceștia fie să locuiască în Timișoara, fie să muncească în Timișoara.

În perioada următoare, Fundația Comunitară Timișoara va iniția un dialog extins cu societatea civilă pentru a identifica oamenii care își doresc să se implice în acțiuni civice la nivel local, ei vor fi sprijiniți și încurajați de a influența politicile publice locale prin activitățile lor. Împreună cu timișorenii și administrație publică locală, vom căuta soluții, vom propune rezolvări, dar vom face și campanii de monitorizare a autorităților publice locale pentru a ne asigura că aceste priorități sunt puse în practică. Primăria Timișoara și-a manifestat deschiderea de a face demersurile pentru o implicare civică activă a cetățenilor și transparență în deciziile locale.

Sondajul a avut loc în proiectul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local” derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară Buzău, Fundaţia Comunitară Vȃlcea, Fundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timişoara cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o…

4 ore ago

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

7 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

11 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

14 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

15 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

15 ore ago