Timișul este interesat să realizeze o pistă de biciclete care să se lege de cea spre Szeged, dar și de o conexiune mai rapidă spre autostrada M43 și de reluarea circulației feroviare pe ruta Timișoara – Jimbolia – Kikinda – Szeged, a anunțat Alin Nica, președintele CJ Timiș. El s-a întâlnit cu consulul onorific al Ungariei la Timișoara, Tamás Péter.
Totuși, în acest moment de actualitate este o cursă ciclistă între Timișoara și Szeged. Aceasta a fost inițiată de Asociația Bastion, al cărei președinte este chiar consulul onorific al Ungariei la Timișoara. Va fi un eveniment de anvergură, organizat pe parcursul a două zile ( sâmbătă-duminică) care să lege comunitatea de bicicliști de o parte și de alta a graniței, inclusiv prin acțiuni culturale organizate pe traseu, la punctele de odihnă.
De asemenea, Timișul dorește promovarea unor proiecte noi împreună cu județul vecin Csongrád-Csanád. Este vorba de o conexiune mai rapidă a zonei de vest a județului cu autostrada M43-A1, prin construirea unui pod peste Mureș la Cenad, de crearea unei piste de biciclete între Timișoara și Szeged și de elaborarea studiului de fezabilitate pentru refacerea căii ferate Timișoara – Jimbolia – Kikinda – Szeged, în vederea intensificării legăturilor în cadrul Euroregiunii DKMT.
Aceste idei au fost agreate și de vecinii din Ungaria. Pe de altă parte, Timișul dorește să cunoască experiența părții maghiare în domeniul prelucrării legumelor și fructelor, în timp ce din județul vecin există pentru investiții în dezvoltarea domeniului hotelier, direcție în care consiliul județean ar putea facilita relațiile, prin intermediere, cu sectorul HORECA.
Președintele CJT a ținut să îl asigure pe oaspetele maghiar de disponibilitatea instituției județene în sprijinirea proiectelor culturale, invitând organizațiile civile maghiare să depună cereri de finanțare pe agenda culturală a județului.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…