Primăria Timişoara

Consiliul Local Timișoara va dezbate joi un proiect de hotărâre privind conservarea urmelor Revoluției din 1989

În mod simbolic, Consiliul Local Timișoara va vota în ședința de azi, regulamentul pentru conservarea urmelor din Revoluția din decembrie 1989 în Timișoara. Proiectul a fost inițiat de consilierul USR Răzvan Negrișanu, după ce revoluționarul Corneliu Vaida a tras un semnal de alarmă că urmele de gloanțe dispar în procesul de reabilitare a clădirilor istorice.

Multe dintre urmele Revoluției, de gloanțe sau obuze, din orașele martir ale României au fost distruse cu ocazia reabilitării sau refacerii unor clădiri și situri monumente istorice sau pur și simplu șterse, curățate sau acoperite, dacă vorbim despre graffiti-uri din inițiativa unor administrații care nu au înțeles valoarea lor memorială.

Din fericire, în Timișoara, nu toate urmele au fost distruse și datorită faptului că problematica a fost dezbătută în spațiul public. Există urme care au rămas pe clădirile istorice încă nereabilitate sau urme care au fost păstrate sau reconstruite, cum ar fi graffiti-ul de pe sediul Bisericii Reformate din Timișoara.

„Orașul nostru nu-și povestește istoria pe măsura așteptărilor locuitorilor lui sau a celor care ne vizitează. Dacă o parte a ei este vizibilă prin clădiri și situri, alte evenimente istorice precum Revoluția riscă să devină invizibile în procesul de reabilitare a patrimoniului sau prin modernizarea orașului. Revoluția din decembrie 1989 a început la Timișoara, este unică în fostul bloc sovietic prin caracterul ei multicultural, prin eroismul participanților și violența represiunii. Timișoara este kilometrul zero al libertății și democrației în România din perioada postbelică și din păcate acest fapt excepțional este prea puțin reprezentat în spațiul public. Prezentul Regulament urmărește prevenirea ștergerii urmelor istorice ale Revoluției din decembrie 1989, de gloanțe/alte proiectele sau de graffiti datând din zilele Revoluției,  în cadrul lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare și reabilitare, și crearea unui patrimoniu imobil al Revoluției în Timișoara care să completeze complexul muzeal al Revoluției, împreună cu Muzeul Revoluției din Decembrie 1989 și Traseul Revoluției ce va fi finanțat prin PNRR”, a declarat Răzvan Negrișanu, consilier USR și inițiatorul proiectului

Regulamentul prevede obligații atât pentru pentru Primăria Timișoara, cât și pentru proprietarii sau administratorii de clădiri situate în perimetrul delimitat de proiectul Traseul Revoluției: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor.

Proprietarii vor avea datoria să specifice dacă clădirea deținută prezintă urme de gloanțe, de proiectile sau de graffitti datate din perioada Revoluției atunci când propun spre avizare diverse lucrări de conservare, de consolidare, de restaurare ori de reabilitare; să prezinte în momentul cererii autorizației de construire (D.T.A.C.) un material fotografic exhaustiv al tuturor fațadelor vizibile ale clădirii care prezintă urme ale Revoluției; și să includă în proiectul propus soluțiile tehnice de conservare a eventualelor urme de gloanțe, de proiectile ori de graffitti din acea vreme.

Pentru a reuși o bună mapare a clădirilor care prezintă urme ale Revoluției din 89,  Primăria Timișoara va institui în maximum 90 de zile de la aprobarea prezentului regulament Registrul urmelor Revoluției din decembrie 1989, lansând o invitație publică tuturor cetățenilor Municipiului Timișoara de a transmite online (urme.glont@primariatm.ro) ori fizic fotografii ale fațadelor clădirii/ clădirilor care prezintă urme de gloanțe, de proiectile ori de graffitti din vremea revoluției împreună cu adresa acesteia/ acestora și, opțional, o scurtă descriere.

Pentru a veni în ajutorul proiectanților, Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara va elabora un ghid de bune practici după modelele din alte state europene, iar Primăria Timișoara va monta plachete comemorative pe întreg  traseul revoluției.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

6 minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

33 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

51 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago