Primăria Timişoara

La Timișoara s-au aniversat 32 de ani de la debutul Revoluției din Decembrie 1989

Consiliul Local Timișoara s-a întâlnit joi în cadrul ședinței festive dedicată momentului izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989, acum 32 de ani. Ceremonia din acest an, deși una mai liniștită ca și în alți ani, tot a avut momente mai pline de tensiune.

Acțiunea a avut loc la Sala Capitol și a debutat cu Imnul României, interpretat de corul Liceului Ion Vidu din Timișoara. În difuzoare au fost imnul Uniunii Europene și melodiile „Timișoara” a formației Pro Musica și „Imnul golanilor”, interpretat de Cristian Pațurcă.

„Nici acum noi nu putem dormi liniștiți știind că încă există părinți care își plâng copiii”, a anunțat în plen Lucian Căldăraru, revoluționar și decanul de vârstă al consilierilor municipali.

Un moment mai puțin plăcut a avut loc atunci când o revoluționară, fluturând un steag, a solicitat imperativ și folosind un limbaj mai colorat ca primarul Dominic Fritz să treacă în primul rând al sălii.

„Veniți sus, domnule primar, să vă vedem, nu stați lângă gagică!”, a strigat aceasta, în timp ce agita un steag al României, fără a purta mască de protecție.

Momentul s-a încheiat ”prietenos”, femeia i-a dăruit lui Fritz steagul pe care îl avea și s-a retras din sală.

Cu mult bun simț, primarul Dominic Fritz a subliniat că acest moment este al revoluționarilor, nu al politicienilor.

„Astăzi scena trebuie să fie a revoluționarilor, nu a politicienilor. M-am întâlnit iericu un grup de elevi și s-au întrebat ce i-a făcut pe oameni să depășească atunci frica și să-și riște viața. Oare ce sete este astăzi în noi pentru care suntem gata să riscăm și să ne sacrificăm. Pe de o parte, trebuie să onorăm martirii și revoluționarii care au supraviețuit și trebuie să ne întrebăm ce înseamnă asta în ziua de azi. Lucrăm la Traseul Revoluției, iar pe de altă parte Ministerul Culturii a dat drumul la Muzeul Revoluției”, a declarat în cadrul ceremoniei primarul Dominic Fritz.

Subprefectul de Timiș, prezent la ceremonie a spus că memoria celor care au luptat în Revoluție trebuie respectată.

„Trebuie să ne întrebăm în fiecare zi: merităm sacrificiul acelor oameni? Să prețuim memoria acelor eroi și a celor care mai sunt încă în viață. Într-o zi vom pleca cu toții”, a spus subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Alături de cei prezenți s-a aflat și fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman. El a mulțumit revoluționarilor că au scăpat România de comunism.

După câteva momente artistice a vorbit și revoluționarul Tudorin Burlacu, reprezentantul Asociației Revoluționare Frăție, Egalitate, Colaborare, Cooperare.

„Văd în toate partidele politice, așa ca și cu ochelarii de cal, ideea de a pune stăpânire pe forțele de stat. Noi am realizat revoluția politică, dintr-un stat comunisto-securisto-bolșevic, am făcut un stat cu o politică pluripartidă. Ne-am retras până acum la pensie, acum venim și întrebăm: v-am dat o țară frumoasă, fără datorii, ce-ați făcut cu ea? V-am cerut două lucruri: cum am făcut noi reforma politică, faceți reforma administrativă! Executivul, faceți-l suplu! Bătaie de joc.”, a spus Burlacu.

„Timișoara a oferit României cel mai înalt exemplu de curaj și eroism”, a precizat Virgil Hossu, președintele Asociației A.L.T.A.R. -1989.

„Vă implor, dragi colegi, haideți să ne unim într-un singur forum, o singură asociație, care să fie o forță”, a mai spus și Valer Bercia, reprezentantul Fundației Naționale a Revoluției din Decembrie 1989.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

25 de minute ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

49 de minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

O oră ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

16 ore ago