Sport

De data asta îi băturăm! Timișoara răzbună eșecul din Campionat cu un succes în Cupa României

SCM OHMA Timișoara a făcut un pas important spre calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a câștigat manșa tur din sferturi, 97-87 cu SCMU Craiova. Desigur, calificarea se joacă în Bănie, iar marele regret este că ecartul putea fi puțin mai mare.

baschet

Începutul partidei a fost echilibrat, apoi gazdele s-au desprins la 6 puncte, însă Rashad Qualls a avut un prim sfert de vis, iar la prima sirenă tabela indica 23-25. S-au marcat multe puncte și în sfertul 2, Timișoara revine de la -6, la +1, 32-31, se merge echilibrat, 42-42, dar bănățenii intră la cabine în avantaj, 49-46.

După pauza mare, Strong și Olah fac legea, bănățenii recuperează mai bine și își mențin un ecart de 7 puncte, 72-65 la finalul sfertului 3. Mai mult, elevii lui Dragan Petricevici „rup” și trița, după ce în primele sferturi nu au avut procentaje bune la acest procedeu și diferența ajunge la 15 puncte. Oltenii au o tresărire de orgoliu, profită și de accidentarea lui Strong și ajung la -6. Finalul este favorabil gazdelor, care câștigă cu 97-87, dar mai au 40 de minute de luptă pentru a ajunge în semifinale.

Darrius Strong a fost principalul marcator al meciului pentru timișoreni, cu 23 de puncte, la care a adăugat 6 pase decisive. Alex Olah a reușit un adevărat super-meci, cu 22 de puncte, 13 recuperări, 4 pase decisive și 3 capace, cu 10/13 din acțiune, pentru +35 eficiență. Omul meciului, de departe. Ivan Lilov a înscris și el 13 puncte. Michael Qualls a marcat 27 de puncte, Khalif Wyatt a strâns 17 puncte, Josh Hawley 10 în timp ce Bogdan Țibîrnă a contribuit cu 9 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.

Returul dintre cele două formații are loc miercuri, 29 decembrie, în Bănie.

 

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

57 de minute ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

O oră ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

2 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

2 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

3 ore ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

6 ore ago