Arhiva pentru eticheta: SCM OHMA Timișoara

O partidă de verificare în plus, în Serbia pentru Leii din Banat

O partidă de verificare în plus, în Serbia pentru Leii din Banat

Programul de pregătire al baschetbaliștilor de la SCM OHMA Timişoara s-a suplimentat cu o partidă de verificare programată sâmbătă, 10 septembrie. Leii din Banat se vor deplasa în Serbia, unde vor întâlni KK Spartak Office Shoes Subotica. Spartak este un club cu tradiție de 77 de ani, iar echipa de baschet a revenit în acest

SCM OHMA Timişoara şi-a aflat adversarele din Alpe Adria Cup

SCM OHMA Timişoara are adversare din Slovenia, Croaţia şi Slovacia, la revenirea în baschetul european, mai precis în Alpe Adria Cup. „Leii” din Banat vor debuta în data de 12 octombrie pe teren propriu împotriva grupării Spišskí Rytieri. Programul complet este următorul: Etapa 1 (12 octombrie): SCM OHMA Timişoara – Spišskí Rytieri Etapa 2 (19

Timişoara va fi gazdă pentru un meci oficial al Vulturilor

„Vulturii” lui Dragan Petricevic vor susţine următorul examen în precalificările FIBA EuroBasket 2025 în sala „Constantin Jude” din Timişoara. Meciul cu Luxemburg, al treilea cu antrenorul Dragan Petricevic pe banca tehnică, va avea loc în data de 30 iunie, fiind urmat, în 3 iulie, la Durres, de cel cu Albania. Vor fi ultimele partide disputate

Eșec oarecum așteptat, dar după un meci bun

Campioana en-titre la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a învins vineri, în deplasare, formaţia SCM OHMA Timişoara, scor 90-70 (42-33), în meci restant din etapa a 22-a a Ligii Naţionale. Clujenii au avut un super prim sfert în care au marcat 32 de puncte, bănățenii au replicat în perioada a doua pe care au

Meci de gală pentru SCM OHMA! În Sala Constantin Jude vine campioana

Leii din Banat joacă vineri, 22 aprilie, restanța cu U-BT Cluj-Napoca, din etapa a 22-a a Ligii Naționale masculine de baschet. Partida va avea loc de la ora 18,00, la sala Constantin Jude din Timișoara. SCM OHMA va înfrunta o echipă care a fost la „două posesii” de calificarea în turneul Final Four al Champions

SCM Timisoara baschet

SCM Timișoara, galop de sănătate cu Rapidul și are 10 victorii în ultimele 11 partide

SCM OHMA Timișoara s-a impus clar în duelul de pe teren propriu cu CS Rapid București de sâmbătă, 9 aprilie, din etapa a 28-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Timișorenii au câștigat fiecare sfert al partidei pentru un total de 80-59. Bănățenii și-au continuat frumosul obicei de a învinge tur/retur cele trei echipe din

Cu multe absenţe în lot, SCM Timişoara încearcă imposibilul cu Voluntariul

Baschetbaliștii de la SCM OHMA Timișoara joacă mâine prima dintre cele trei restanțe pe care le au de disputat în Liga Națională. Este vorba despre partida cu CSO Voluntari, care va avea loc miercuri, 6 aprilie, la ora 18,00, la sala Constantin Jude. Echipa bănăţeană este într-o serie activă de nouă victorii și are un

Victorie nouă! A 9-a la rând… Baschetbaliștii Timișoarei, greu de învins

SCM OHMA Timișoara a învins la Craiova în prologul etapei cu numărul 27 din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un nou meci nerecomandat cardiacilor, oltenii câștigând primul sfert, după care bănățenii având și +14. În ultimele secunde, la 73-72 Craiova avea șansa victoriei pe contraatac, dar Timișoara s-a impus cu 74-73, ultimul coș

Echipă de 10! SCM OHMA Timișoara a obținut a zecea victorie în campionat și a treia consecutivă

SCM OHMA Timișoara s-a impus pe terenul unei contracandidate la calificarea în play-off, CSM Baschet Petrolul Ploiești. Alb-violeții au controlat meciul și s-au impus meritat după un meci de calitate cu 93-85. Baschetbaliștii violeți s-au instalat la conducere după startul partidei și au construit victoria sfert cu sfert. Cu o bună circulație a mingii, superiori

Mărţişor decisiv pentru SCM Timişoara. Bănăţenii joacă în martie 6 partide importante pentru calificarea în play-off

SCM OHMA Timișoara joacă mâine (miercuri, 2 martie), la ora 18,00, în deplasare cu CSM Petrolul Ploiești, în Liga Națională de baschet. Este primul meci dintre cele șase pe care echipa bănăţeană le va susține în luna martie, patru urmând a avea loc în deplasare. Întâlnirea contează pentru etapa a XXI-a și se joacă în

Baschetbaliştii Timişoarei înving la pas în Giuleşti

SCM OHMA Timișoara nu a avut niciun fel de emoție în primul meci din 2022. Bănățenii s-au impus cu scorul de 79-61, pe terenul celor de la Rapid București şi au întrerupt astfel serie de trei înfrângeri la rând ajungând acum la 7 victorii şi 6 eşecuri. Elevii lui Dragan Petricevic au pornit cu dreptul

baschet

De data asta îi băturăm! Timișoara răzbună eșecul din Campionat cu un succes în Cupa României

SCM OHMA Timișoara a făcut un pas important spre calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a câștigat manșa tur din sferturi, 97-87 cu SCMU Craiova. Desigur, calificarea se joacă în Bănie, iar marele regret este că ecartul putea fi puțin mai mare. Începutul partidei a fost echilibrat, apoi gazdele s-au desprins la 6 puncte,

baschet

SCM OHMA Timişoara încheie anul sportiv cu dubla din Cupa României

Echipa de baschet, singura din Timișoara ce mai dispută meciuri în acest an, pregătește sferturile de finală din Cupa României. Adversar va fi SCM U Craiova, cu meciuri joi, 23 decembrie, ora 17,30 (la sala C. Jude), și miercuri, 29 decembrie, la Craiova. Cele două formații s-au întâlnit și sâmbătă, 18 decembrie, în campionat. Craiova

În turneu. Baschetbaliştii bat toată ţara să joace două meciuri: la Galaţi, apoi la Voluntari

SCM OHMA Timișoara susține două teste importante în Liga Națională de baschet masculin (LNBM). Leii din Banat joacă sâmbătă, 11 decembrie de la ora 18,00, în deplasare, cu CSM Galați, iar 48 de ore mai târziu au meci lângă București, cu CSO Voluntari, restanță din etapa primă a campionatului. Jocul de la Galați contează pentru

Duel tare pe semicerc cu Steaua

Liga Națională de baschet masculin se reia după pauza prilejuită de jocul naționalei de seniori, în precalificările Euro 2025 (Luxemburg – România 70-73). Tehnicianul Dragan Petricevic a revenit de la lot, iar antrenamentele s-au desfășurat în formulă completă în ultimele zile. Leii din Banat vor întâlni Steaua, vineri, 3 decembrie, la ora 17,30, la sala

scm ohma timisoara baschet

Succes categoric pentru Lei. Timişoara a învins clar Ploieştiul sub panou

SCM Timișoara a surclasat-o pe CSM Ploiești în duelul direct, încheiat cu scorul de 95-72 din cadrul etapei a 6-a a Ligii Naţionale de baschet masculin. A fost o evoluţie convingătoare a alb-violeţilor în faţa unui adversar care venea în Banat cu patru victorii şi un eşec. Elevii lui Petricevic au pornit tare, s-au dus

Meci greu contra unei nou promovate cu pretenții

Partida SCM OHMA Timișoara – CSM Ploiești deschide etapa a VI-a din Liga Națională de baschet masculin. Jocul va avea loc vineri, 29 octombrie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Antrenorul gazdelor, Dragan Petricevic, a făcut declarații înaintea jocului cu nou-promovata din Ploiești. Despre partidă: „Ca orice meci, anticipez că va fi unul dificil,

SCM OHMA Timișoara, deplasare dificilă la Tg. Jiu

Leii din Banat joacă pe terenul formației CSM Tg. Jiu, sâmbătă, la ora 19,00, în etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Echipa bănățeană vine după două victorii consecutive, în vreme ce gorjenii au patru insuccese în primele patru runde, în care au întâlnit formații tari precum deținătoarea Cupei României, CSO Voluntari, și

Leii din Banat au un nou nume SCM OHMA Timișoara

Clubul de baschet al orașului a oficializat parteneriatul cu OHMA, o firmă internațională care oferă servicii și programe de învățământ în domeniul ospitalității. „În primul rând, vom susține echipa financiar. Al doilea lucru, vrem să avem o colaborare pe tărâmul educației, după modelul american, potrivit căruia un sportiv bun trebuie să aibă un loc și

Top