Primăria Timişoara

Disputa SMTT – STPT pune premisele unui nou război administrativ. Asociația de transport metropolitan cere intrarea CJT în organizație

Acuzată că nu a plătit 48 de milioane de lei către Societatea de Transport Public Timișoara, ceea ce a dus la problemele financiare în urma cărora angajații nu și-au primit salariile la timp, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara reacționează și anunță că o serie de autorități locale ar avea datorii de 400.000 de lei. De asemenea, readuce în prim plan o idee tot mai mult vehiculată, conform căreia de Asociație s-ar putea ocupa Consiliul Județean Timiș, care ar putea înlocui Primăria Timișoara.

Asociația care se ocupă cu managementul transportului local din zona metropolitană Timișoara susține că a urmărit situația financiară de la STPT și, chiar dacă nu poate să intervină în managementul acesteia a constatat că societatea de transport produce pagube financiare.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara ca autoritate locală de transport nu are cadru legal să intervină în managementul unui operator economic de tip societate comercială înființată în baza Legii nr.31/1990, dar a urmărit evoluția economico-financiară a operatorului de transport, Societatea de Transport Public Timișoara, constatând următoarele: la exercițiul financiar contabil al anului 2017, operatorul de transport a realizat un profit de peste 2.000.000 euro, nu avea credite bancare pentru funcționalitate și investiții,  nu avea datorii comerciale”, spune SMTT

Asociația SMTT trage și concluzii financiare referitoare la societatea pe care a urmărit-o.

Managementul operatorului de transport Societatea de Transport Public Timișoara începând cu anul 2018 până în anul 2021 a condus la cumularea unor datorii către bugetul de stat și bugetele speciale de peste 80.000.000 lei în anul 2021, datorii comerciale în medie peste 10.000.000 lei respectiv credite bancare. Toate aceste datorii cumulate în perioada 2018- 2021 ating în valoare absolută cifra de afaceri anuală a operatorului de transport”, mau spun cei de la SMTT.

Conducerea asociației mai menționează că ar fi anunțat ”cele două administrații locale”, deși menționează doar UAT Timișoara, că STPT poate intra în insolvență. După care amintește o soluție magică, anume ca cei de la Consiliul Județean Timiș să vină cu o capitalizare pentru STPT. Administrația județeană presează de luni de zile la ideea intrării în cadrul SMTT, cu putere de decizie, în timp ce, proprietarul unic al societății de transport public și a mijloacelor de transport, acuzând CJT că dorește să folosească așa cum consideră parcul de mijloace de transport, cu afectarea călătorilor timișoreni. La momentul apariției ideii, dublate de adoptarea unei hotărâri a CJT, disputa Primăria Timișoara – CJT s-a transformat într-un adevărat scandal cu declarații războinice ale liderilor.

Conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a informat, începând cu anul 2019, cele două administrații locale (U.A.T. Timișoara) despre datele reale ale activității economico – financiare ale operatorului de transport, atenționând că trimestrul IV a anului 2021 va fi unul foarte dificil dacă nu se iau măsuri de restructurare a cheltuielilor, de ajustare a costurilor unitare lei/km pentru fiecare mod de transport, prevăzut în Contractul de Servicii Publice nr.1812/22.07.2020 cu valoarea minimă a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică și va fi imposibil de redresat economico- financiar, urmând cu siguranță procedura insolvenței dacă nu se alege varianta capitalizării operatorului (capitalul social existent este negativ la data prezentei) sau finanțarea prin creditare din alte surse dacă acționarul unic nu poate realiza capitalizarea acestuia. La capitalizarea operatorului de transport poate participa U.A.T.- Consiliul Județean Timiș care are atribuții prin lege de coordonare a serviciilor publice comunitare inclusiv serviciul de transport public de persoane, prevăzute atât în dreptul special cât și în cel general”, mai anunță cei de la SMTT.

Asociația SMTT nu recunoaște existența unor datorii de 48 de milioane de lei și spune că nu are facturi neplătite către STPT.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara respectă clauzele Contractului de Servicii Publice nr.1812/22.07.2020 și plătește prestația de transport în funcție de realizarea programului de transport și a costurilor unitare lei/km a facturilor scadente la plată către operatorul de transport ( Societatea de Transport Public Timișoara S.A.). Facturi de plată scadente la nivelul lunii decembrie 2021 nu mai există, iar în luna ianuarie 2022 primele facturi scadente sunt în data de 17.01.2022, până la acea dată unitățile administrativ teritoriale care au sume restante la plată prestației, au timpul necesar să achite datoriile mai sus menționate. (…) În concluzie, autoritatea locală de transport Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara nu are plăți restante către operatorul de transport și nu datorează nicio altă sumă suplimentară fundamentată afirmată în spațiul public. Nu există nici un conflict între Autoritatea Locală de Transport, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara și operatorul de transport Societatea de Transport Public Timișoara S.A. , la nivel instituțional sau orgolii între persoane fizice așa cum s- a afirmat în spațiul public. Contractele între părți și legile din dreptul societar nu sunt facultative și nici nu pot fi aplicate în mod discreționar în funcție de interesele de moment ale unor persoane, fizice sau juridice.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara este un partener contractual de bună credință care continuă să își exercite drepturile și să își execute obligațiile financiare în temeiul relației contractuale în care aceasta se află cu operatorul de transport Societatea de Transport Public Timișoara S.A.”, se mai spune în poziția asoiației.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

O oră ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

3 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

4 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

4 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

4 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

4 ore ago