Afaceri

Dorințele de Crăciun a 120 de copii, îndeplinite de angajații United Business Center din ansamblul mixt Iulius Town/FOTO

A devenit deja tradiție ca angajații United Business Center (UBC) să primească, de la copiii din medii defavorizate, scrisorile destinate lui Moș Crăciun. Și anul acesta a fost împodobit „Bradul Dorințelor”, iar comunitatea UBC a avut grijă ca dorințele celor mici să se îndeplinească și, mai mult decât atât, să le ofere garanția faptului că se întâmplă lucruri bune în viață, dacă îți dorești cu adevărat. Astfel, cei 120 de copii s-au putut bucura deja de magia sărbătorilor.

Cei mai fericiți de Crăciun sunt, cu siguranță, copiii, care așteaptă nerăbdători dimineața de 25 decembrie pentru a vedea dacă au fost suficient de cuminți pentru a primi cadourile pe care și le doresc. Pentru 120 de copii ce provin din medii defavorizate din județul Timiș, Moș Crăciun a ajuns mai devreme și le-a adus, pe lângă cadouri, un zâmbet și un strop de fericire acum, în preajma sărbătorilor. Spiridușii Moșului au fost angajații din clădirile de birouri United Business Center din ansamblul Iulius Town, care au primit scrisori ce ascund gândurile celor mici și le-au îndeplinit visurile.

De la copii cu vârste de 9 luni și până la tineri de 22 ani, toți au primit încălțăminte și haine de iarnă, rechizite, cărţi, jucării, alimente, nelipsitele dulciuri şi multe alte cadouri. Astfel, anul acesta, Moș Crăciun a fost realitate şi nu doar un vis pentru copiii de la Centrul de Plasament Găvojdia, Centrul de Plasament Lugoj, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Recaș, Casa de tip Familial Sfântul Ioan (Nădrag), Asociația Creștină For Help Timișoara și Centrul de Zi „Casa Olarului”.

Campania „Bradul Dorințelor” este organizată de comunitatea UBC împreună cu Asociaţia „Ajungem Mari” şi a ajuns la a patra ediţie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

12 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

13 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

14 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

16 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

18 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

18 ore ago