Administratie

Se lucrează la reabilitarea turnului de apă din Iosefin. Intervențiile sunt la interior și exterior/FOTO

Firma care se ocupă de reabilitarea Turnului de Apă din Iosefin, lucrează și în acest moment la reabilitarea construcției. În acest moment. stadiul lucrărilor se apropie de 10 la sută, se lucrează atât în interior, cât și în exterior la consolidarea fundațiilor.

Au fost realizate săpături pentru ca forma proiectată să fie accesibilă oricărui vizitator, cu rampă circulară în jurul turnului. În interior se lucrează la curățarea balustradei de vopseaua degradată și de rugină, pentru a fi revopsită ulterior. Pereții de la bază vor avea un strat adițional de beton armat pentru consolidare, iar în interiorul Turnului de Apă din Iosefin vor fi amenajate o cafenea, o sală de expoziții, un spațiu foaier, o sală pentru activități culturale și un punct de belvedere.
La finalul reabilitării, turnul va fi preluat de Asociația Prin Banat, care a gândit deja un program de 120 de evenimente cu scopul de a reanima cartierul Iosefin. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și este implementat de către Primăria Municipiului Timișoara și Asociația Prin Banat, în perioada octombrie 2020 – februarie 2024.
Turnul de Apă din Iosefin, cu înălțimea de 52 de metri, a fost ridicat în 1914, ca un „frate geamăn” al celui din cartierul Fabric, construit cu doi ani înainte. Atât turnul din Iosefin, cât și cel din Fabric puteau aproviziona orașul cu apă timp de patru ore, în caz de avarii sau de lucrări la rețeaua de apă.
Valoarea contractului de execuție este de 7.595.038,02 de lei (cu TVA inclus), iar durata lucrărilor este de 15 luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

O oră ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

16 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

16 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

17 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

17 ore ago