Cu o suprafaţă de 30.000 de mp închiriabili, UBC 0 este cea de-a patra clădire de birouri clasa A care se dezvoltă în ansamblul mixed-use Iulius Town şi cea mai nouă din Timişoara. Aceasta este dispusă pe 15 etaje, la care se adaugă două niveluri subterane, demisol, parter și două niveluri tehnice. UBC 0 va găzdui companii din industriile IT&C și automotive, printre chiriaşi numărându-se Cognizant Softvision, Endava şi divizia de inginerie Porsche.
Una dintre direcțiile din strategia de sustenabilitate a companiei – IULIUS în comunitate – este certificarea verde a întregului portofoliu, inclusiv a proiectelor aflate în dezvoltare. Astfel, UBC 0 este proiectată și construită după principiile internaționale pentru clădiri verzi, fiind în curs de certificare LEED, standard dezvoltat de US Green Building Council, care măsoară implementarea criteriilor de sustenabilitate.
Finalizarea UBC 0 este programată pentru al doilea trimestru din anul 2022. Pe lângă componenta office, în clădire vor fi integrate spaţii de retail şi servicii.
În prezent, lucrările de amenajare sunt într-un stadiu avansat: pe exterior se montează faţada, iar în interior se realizează lucrările la instalații, compartimentări și finisaje, lifturile de mare viteză şi scările rulante, iar pe spațiile comune au fost amenajate plăci de granit.
United Business Center Timișoara este parte din cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, Iulius Town. Cu trei clădiri de birouri premium, a căror suprafață totală este de 50.000 mp închiriabili, UBC Timișoara reprezintă o comunitate de business cu peste 30 de companii multinaționale și mai mult de 5.000 de angajați, formată în decurs de doar trei ani.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…