Anul 2021, între antireformă şi naţionalismul gregar

Ce ai putea să scrii, cât mai pe scurt, despre anul 2021? În primul rând, că a fost unul dintre cei mai rataţi ani din perioada post-decembristă. Şi las aici deoparte problema pandemiei. Şi a mai fost şi anul recrudescenţei naţionaliste, inclusiv de factură mistico-legionară. A fost anul în care am realizat că în România Sistemul blochează orice încercare de reformă, în orice domeniu. (Recent am scris despre restauraţia din justiţie, aşa că o să ocolesc acest domeniu.) A fost un an în care antireforma (am vrut să scriu Contrareformă, dar în istorie aceasta a fost totuşi o mişcare de reformare a Bisericii Catolice) a învins pe toate liniile.

Anul a început cu un guvern care, cel puţin declarativ, era pus pe reforme şi o necesară modernizare a României. Chiar şi premierul Florin Cîţu părea altceva decât Ludovic Orban, respectiv un rocker rebel cu studii în Statele Unite, un om deschis spre viitor, spre nou. Şi, nu în cele din urmă, un reformist pur-sânge. Şi mult ne-am înşelat! Dincolo de discursuri, toate încercările de reformă instituţională au fost blocate. În pofida declaraţiilor, multe demagogice, gen Rareş Bogdan, nu s-a întâmplat nimic nici măcar în privinţa pensiilor speciale, unul din marile subiecte ale anului.

România continuă să fie ţara în care oamenii care au contribuit 45 de ani la sistemul de pensii primesc o pensie de 1.500 de lei. În schimb, protejaţii Sistemului, după câţiva ani de muncă şi o ieşire la pensie la o vârstă sfidător de mică, primesc săptămânal pensia pe un an a celor care au contribuit pentru ea. Instituţiile statului au continuat să fie populate cu politruci proşti grămădă, sau doar proşti, ducând „prostocraţia” şi mai departe.  Reţelele mafiote de mufare la banii statului au continuat să funcţioneze. Sigur, acest lucru a fost posibil prin scoaterea Justiţiei din lupta anticorupţie.

De prin primăvară a început lupta pentru şefia PNL, iar guvernarea a fost lăsată pe plan secundar. Fără precdent în România, inclusiv în guvernările PSD, s-au folosit bani publici la cumpărarea de voturi pentru premierul-candidat. În acelaşi timp, s-a păstrat un sistem politic-clientelar de alocare a fondurilor bugetare, fără niciun criteriu obiectiv. Prin toamnă mai apare şi PNDL 3, un alt program prin care banii de la buget sunt canalizaţi discreţionar spre cine trebuie. Aşa cum s-a întâmplat şi în primele PNDL-uri. De fapt, e un program inventat de Elena Udrea şi upgradat de Liviu Dragnea, iar asta e de ajuns.

În fine, alianţa guvernamentală PSD-PNL, constituită sub bagheta magică a lui Klaus Iohannis, fostul „luptător” cu „ciuma roşie”, a dat o lovitură fatală oricărei încercări de reformă în România. Fostul „premier de la Grivco” ajunge astfel oficial „preşedintele de la Grivco”, iar România o ţară capturată din nou de baroni, moguli securişti şi reţele securistoid-mafiote de făcut bani. Sistemul e mai tare decât oricând, repet, în lipsa oricărei reacţii a Justiţiei, văduvită de CCR şi prin unele legi de principalele arme de luptă împotriva corupţiei.

Tot în acest an s-a putut observa şi o recrudescenţă fără precedent a discursului naţionalist. Şi nu mă refer doar la naţionalimsul grobian, reprezentat de AUR, şi care ar avea deja un segment de piaţă de aproximativ 20% din electorat. Sigur, aici are un rol foarte mare şi pandemia. Totodată a crescut şi curentul mistico-legionar, dacopat, al „poporului ales”. Dacă naziştii vorbeau de „rasă superioară”, pitecantropii naţionalismului românesc aduc protocronismul la cele mai înalte cote ale prostiei. Curentul naţionalist, autohtonist, nu se manifestă însă doar în grote, ci chiar şi la nivelul partidelor mainstream, oricum lipsite de orice ideologie, sau chiar intelectuali, unde discursul antieuropean este tot mai strident. De exemplu, tot mai des am auzit termenul de „colonie”. Vezi Doamne, România ar fi devenit o „colonie” a Uniunii Europene. Când mult mai bine era să fim o „gubernie” rusească, probabil. Să merite banii investiţi de Kremlin în susţinerea acestor curente!

P.S. După atâtea rânduri pesimiste, şi o ştire optimistă. Anul 2022 va fi anul în care Valer Dorneanu, brontozaurul comunist din fruntea CCR, trebuie să-şi ia adio de la această instituţie.