Anul 2021, între antireformă şi naţionalismul gregar

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Ce ai putea să scrii, cât mai pe scurt, despre anul 2021? În primul rând, că a fost unul dintre cei mai rataţi ani din perioada post-decembristă. Şi las aici deoparte problema pandemiei. Şi a mai fost şi anul recrudescenţei naţionaliste, inclusiv de factură mistico-legionară. A fost anul în care am realizat că în România Sistemul blochează orice încercare de reformă, în orice domeniu. (Recent am scris despre restauraţia din justiţie, aşa că o să ocolesc acest domeniu.) A fost un an în care antireforma (am vrut să scriu Contrareformă, dar în istorie aceasta a fost totuşi o mişcare de reformare a Bisericii Catolice) a învins pe toate liniile.

Anul a început cu un guvern care, cel puţin declarativ, era pus pe reforme şi o necesară modernizare a României. Chiar şi premierul Florin Cîţu părea altceva decât Ludovic Orban, respectiv un rocker rebel cu studii în Statele Unite, un om deschis spre viitor, spre nou. Şi, nu în cele din urmă, un reformist pur-sânge. Şi mult ne-am înşelat! Dincolo de discursuri, toate încercările de reformă instituţională au fost blocate. În pofida declaraţiilor, multe demagogice, gen Rareş Bogdan, nu s-a întâmplat nimic nici măcar în privinţa pensiilor speciale, unul din marile subiecte ale anului.

România continuă să fie ţara în care oamenii care au contribuit 45 de ani la sistemul de pensii primesc o pensie de 1.500 de lei. În schimb, protejaţii Sistemului, după câţiva ani de muncă şi o ieşire la pensie la o vârstă sfidător de mică, primesc săptămânal pensia pe un an a celor care au contribuit pentru ea. Instituţiile statului au continuat să fie populate cu politruci proşti grămădă, sau doar proşti, ducând „prostocraţia” şi mai departe.  Reţelele mafiote de mufare la banii statului au continuat să funcţioneze. Sigur, acest lucru a fost posibil prin scoaterea Justiţiei din lupta anticorupţie.

De prin primăvară a început lupta pentru şefia PNL, iar guvernarea a fost lăsată pe plan secundar. Fără precdent în România, inclusiv în guvernările PSD, s-au folosit bani publici la cumpărarea de voturi pentru premierul-candidat. În acelaşi timp, s-a păstrat un sistem politic-clientelar de alocare a fondurilor bugetare, fără niciun criteriu obiectiv. Prin toamnă mai apare şi PNDL 3, un alt program prin care banii de la buget sunt canalizaţi discreţionar spre cine trebuie. Aşa cum s-a întâmplat şi în primele PNDL-uri. De fapt, e un program inventat de Elena Udrea şi upgradat de Liviu Dragnea, iar asta e de ajuns.

În fine, alianţa guvernamentală PSD-PNL, constituită sub bagheta magică a lui Klaus Iohannis, fostul „luptător” cu „ciuma roşie”, a dat o lovitură fatală oricărei încercări de reformă în România. Fostul „premier de la Grivco” ajunge astfel oficial „preşedintele de la Grivco”, iar România o ţară capturată din nou de baroni, moguli securişti şi reţele securistoid-mafiote de făcut bani. Sistemul e mai tare decât oricând, repet, în lipsa oricărei reacţii a Justiţiei, văduvită de CCR şi prin unele legi de principalele arme de luptă împotriva corupţiei.

Tot în acest an s-a putut observa şi o recrudescenţă fără precedent a discursului naţionalist. Şi nu mă refer doar la naţionalimsul grobian, reprezentat de AUR, şi care ar avea deja un segment de piaţă de aproximativ 20% din electorat. Sigur, aici are un rol foarte mare şi pandemia. Totodată a crescut şi curentul mistico-legionar, dacopat, al „poporului ales”. Dacă naziştii vorbeau de „rasă superioară”, pitecantropii naţionalismului românesc aduc protocronismul la cele mai înalte cote ale prostiei. Curentul naţionalist, autohtonist, nu se manifestă însă doar în grote, ci chiar şi la nivelul partidelor mainstream, oricum lipsite de orice ideologie, sau chiar intelectuali, unde discursul antieuropean este tot mai strident. De exemplu, tot mai des am auzit termenul de „colonie”. Vezi Doamne, România ar fi devenit o „colonie” a Uniunii Europene. Când mult mai bine era să fim o „gubernie” rusească, probabil. Să merite banii investiţi de Kremlin în susţinerea acestor curente!

P.S. După atâtea rânduri pesimiste, şi o ştire optimistă. Anul 2022 va fi anul în care Valer Dorneanu, brontozaurul comunist din fruntea CCR, trebuie să-şi ia adio de la această instituţie.

 

 

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

asfrs a spus: (ianuarie 3rd, 2022 at 13:23 )

O sa o pună în locul lui pe Raluca Prună sau pe Cristina Gushet!?
Guru Bivolaru știe de ce.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.