Novi Sad a luat-o înaintea Timișoarei și a reușit susținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii la doar un an distanță de ”răul” an 2021, spre deosebire de orașul de pe Bega, care va beneficia de această titulatură cu doi ani întârziere, în 2023. Joi, în capitala Proviniciei Vojvodina din țara vecină a fost Revelion, și la propriu și la figurat, iar fix la ora 20 și 22, printr-o ceremonie de excepție, a fost marcat debutul Capitalei.
Deși Timișoara și Novi Sad ar fi trebuit să fie Capitale în paralel, acest virus corona a dat totul peste cap. Posibil fericirea Timișoarei, care era la doar un pas să se facă de rușine pentru că din cauza scandalurilor legate de subiect, a implicării excesive a politicului, a delăsării și a întârzierilor mai mult sau mai puțin justificate. Novi Sad a fost mai sprintenă și anul 2022 a fost limita pentru a organiza Capitala Culturii.
Momentul lansării titlului nu a fost unu ales la voia sorții, ziua de joi 13 ianuarie fiind ziua în care are loc Revelionul pe vechiul calendar. Așa cum spuneau și organizatorii, Novi Sad este orașul care are două Revelioane, pe calendarul Iulian și cel Gregorian, cinci limbi oficiale, două alfabete, cel chirilic și cel latin, dar și trei religii oficiale. Așadar, a fost Revelionul culturii și artei.
”Prin sărbătorirea marilor nume ale științei sârbe, prin artă și cultură, Novi Sad a devenit aseară Capitala Culturală Europeană. Peste 400 de artiști din Serbia și Europa, prin Doček – o sărbătoare artistică singulară în Europa, au atins apogeul împreună cu publicul, arătând cum moștenirea celor care au influențat nu doar Europa, ci întreaga lume – Mileva Marić Einstein (n.r. prima nevastă a celebrului om de știință), Milutin Milanković (un mare matematician și astronom), Dragiša Brašovan (n.r. cunoscut arhitect) și Ljubomir Micić (n.r. poet și actor sârb), ar trebui păstrați și promovați”, au anunțat organizatorii evenimentului.
O sărbătoare unică „Zeniteum :: 2022”, în regia lui Dragan Živadinov, a marcat ceremonia de deschidere cu duo-ul popular Synspecies care a ieșit pe scenă la ora 20:22, al cărui spectacol audio-vizual Crevasse a descris mitul despre creație. După aceea, gazda Lazar Jovanov a susținut un toast împreună cu cetățenii din Novi Sad și numeroși invitați din Europa. Fiecare dintre spectatorii prezenți la eveniment a primit din partea organizatorilor o gentuță, cu două ”shot-ui” din celebra și apreciata țuică sârbească, spectacolul a început cu un toast în care toți cei prezenți au strigat în cor ”Novi Sad” și au gustat prima dintre sticluțe, același spectacol s-a încheiat cu un alt toast, cu același cor care a strigat numele orașului organizator și a doua sticluță băută.
Punctul culminant al ceremoniei de deschidere de aseară a fost întruchipat în două personaje – Milutin Milanković interpretat de Boris Isaković și Mileva Marić Einstein interpretat de Anita Mančić, cu 22 de actori, 22 de cântăreți, balerini, acrobați, trompești soli Laura Vukobratović și Nenad, întreaga fanfară. Dragana Jovanović a compus muzica care a contribuit la întreaga experiență audiovizuală și Piesa de teatru „Zeniteum :: 2022” este un eveniment multimedia prin care regizorul sloven Dragan Živadinov, în felul său unic, a definit locul lui Novi Sad pe harta culturală a Europei.
Punctul culminant al ceremoniei a fost cel în care cu lumea din piața din Novi Sad a comunicat în direct astronauții de la Stația Spațială Internațională, Anton Shkaplerov, Pyotr Dubrov și Matthias Maurer, ei urând succes orașului sârb.
Pe parcursul acestui an, în orașul aflat la doar trei ore de Timișoara vor fi sute de evenimente artistice, happening-uri, concerte, proiecții. Doar în prima zi au fost 26 de asemenea acțiuni.
Pe parcursul anului 2022, Novi Sad se va prezenta drept Capitală Culturală Europeană cu peste 1500 de evenimente culturale și 4000 de artiști locali, naționali și internaționali care vor participa la acestea. Programul detaliat poate fi găsit pe site-ul oficial al Novi Sad – Capitala Culturală Europeană.
Narațiunea programului proiectului „Novi Sad 2022” provine din sloganul „4 New Bridges”, care reprezintă ideea de a construi noi punți de cooperare și schimb între artiști și organizații din Novi Sad și Serbia cu scena culturală europeană.
Sunt definite patru poduri de program, numite simbolic după podurile din Novi Sad, adică după valorile pe care orașul dorește să le dezvolte în contextul integrărilor europene și credințe pe care le promovează și se străduiește să le împărtășească cetățenilor Europei: Libertatea, Curcubeul, Speranța și Dragoste.
Podurile sunt împărțite în arcade de program, iar opt dintre ele ne așteaptă în 2022: Doček, Migrații, Viitorul Europei, Eroine, Cetatea Păcii, Marea Dunării, Caleidoscopul Culturii și Altă Europa.
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…