Politica

Raoul Trifan: Cheia demascării ipocriziei AUR-iste stă la duhovnicii acestei țări

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan afirmă că nu politicienii pot opri “fenomenul” AUR, ci mai degrabă liderii Bisericii, în condiţiile în care, preluând retorica legionară, George Simion şi ai lui pretind că sunt mari creştini. În acest sens, Trifan îl dă ca exemplu pozitiv pe Mitroplitul Ioan Selejan, care a refuzat să fie atras în „capcana întinsă” de Simion.

 Raoul Trifan crede că atacurile politicienilor nu vor opri “cameleonii din acest partid extremist”.

“Dimpotrivă, îi întăresc. Condamnarea acțiunilor și a discursului fascist pe care reprezentanții AUR îl folosesc nu face decât să confirme în ochii electoratului statutul de partid antisistem pe care AUR și l-a arogat. Iar aici intră și senatorii independenți care activează pe aceeași nișă”, arată Trifan.

Cine poate într-adevăr să-i demaşte sunt preoţii, spune Trifan. În acest sens îl dă ca exemplu pozitiv pe Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, care a refuzat să se fotografieze cu George Simion. Cu toate acestea Simion a prezentat pe contul său de Facebook o fotografie mai veche, alături de mitropolit, dând de înţeles că s-a întâlnit cu acesta.

 “La fel ca și Garda de Fier din interbelic, această grupare violentă pretinde că are susținerea Bisericii Ortodoxe și că acționează cu binecuvântarea acesteia. În realitate nu este nimic creștin la ceea ce face AUR. Violența verbală sau fizică, minciuna, ura, trufia – sunt toate păcate capitale, care nu au nicio legătură cu învățăturile Bibliei. Capetele bisericești trebuie să se dezică de acești impostori și de ideile lor năstrușnice înainte ca lucrurile să o ia razna de tot. Așa cum a făcut ieri Mitropolitul Banatului care a avut prezența de spirit să nu se lase atras în capcana întinsă de George Simion. Doar după ce iluzia aceasta va fi disipată extremiștii din acest partid vor fi devoalați, iar lumea îi va vedea așa cum sunt în realitate: agresivi, nepregătiți, ipocriți”, a mai transmis Trifan

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

14 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

16 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

16 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

16 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

16 ore ago