Liga 1 de futsal a început cu partidele din prima rundă a turului suplimentar, aici, din cauza numărului mic de echipe (7) se joacă tur-retur-tur, apoi play-off, unde primele două clasate merg în semifinale, iar locurile 3 cu 6 și 4 cu 5, joacă o dublă manșă decisivă pentru a ajunge în penultimul act.
Așadar, CFR și Ciorăști, adversare încă din barajul de promovare din vară s-au întâlnit din nou și la fel ca în partidele anterioare, feroviarii s-au impus. De această dată cu emoții. Dumitru Ion a deschis scorul pentru vizitatorii, apoi Robert Matei a egalat cu un șut în vinclu, 1-1 la pauză. În partea sceundă, Dumitru Ion a făcut 2-1, același Matei egalând din lovitură liberă. Oaspeții au avut o bară în momentul în care gazdele jucau cu portar „zburător”, iar riscul feroviarilor a meritat, Matei marcând superb pentru 3-2. În cele din urmă s-a terminat 4-2, Fernandes stabilind scorul final.
Astfel CFR câștigă primul joc din 2022, după o partidă antrenantă și își asigură cel puțin locul 4.
Dominic Fritz a ieșit pe stradă, pe șantierul unei companii de utilități, aflat în derulare…
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…