Sport

Transfer pe ultima turnantă. Un american sub panou

În contextul pandemic actual, oficialii echipei SCM OHMA au decis să completeze lotul cu fundașul american, Gary Talton. Jucătorul în vârstă de 31 de ani este la a doua experiență în România, după ce a evoluat la BCM U Pitești, în sezonul 2020/2021.

Talton nu are drept de joc pentru partida de baschet masculin de duminică, 23 ianuarie, în deplasare, cu FC Argeș Pitești (ora 18.00), dar actele sale de transfer au fost depuse la FRB.

Născut la 29 martie 1990, la Dallas, a absolvit Universitatea Illinois în 2013 și a jucat următoarele trei sezoane în G-League. Talton (1.85 metri) a venit în Europa în 2016 și a semnat cu Rethymno, formație din prima ligă a Greciei. A jucat și în prima ligă a Lituaniei, la Lietkabelis (în campionatul 2017/2018), dar cea mai sonoră legitimare de pe bătrânul continent a avut-o în sezonul 2019/2020, la Aris Salonic, de zece ori campioană a Greciei.

La Pitești, Gary Talton a avut medii de 8,5 puncte, 2,7 recuperări și 4,3 pase decisive/meci. El devine al șaptelea jucător strain din lotul echipei timișorene de baschet.

Pentru meciul de duminică, din Trivale, Leii vor fi lipsiți de Olah (accidentat la gambă) și de Vlahovic (pozitiv la Covid-19).

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago