Primăria Timişoara

Programul revizuit al TM2023 a ajuns la Bruxelles și a fost analizat de oficiali

Unul dintre oficialii de la Bruxelles a transmis celor de la Centrul de Proiecte că a analizat programul revizuit de echipa de curatori instituită de Primăria Timișoara și a anunțat că acesta este în acord cu obiectivele TM2023. Programul respectiv a fost … luat de la Asociația care s-a ocupat de dosarul Timișoara Capitală Europeană a Cuturii, refăcut de o echipă numită la Centrul de Proiecte al primăriei și impus ca noul calendar al candidaturii.

Programului Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a fost trimis la Bruxelles, iar acolo a fost analizat de cei responsabili, reprezentanții Comisiei Europene, a anunțat Centrului de Proiecte. Noua creație a fost numit „o bază solidă pentru a merge mai departe fără întârziere”.

Programul actualizat este, în mod clar, una dintre cele mai importante reușite din ultimele luni și o piatră de hotar esențială pentru 2023, fiind cu siguranță rezultatul pozitiv al efortului uriaș al noii Echipe Curatoriale, care oferă proiectului îndrumarea artistică și expertiza strategică solidă pe care le-a solicitat panelul (de experți independenți care monitorizează progresul Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii, din partea Comisiei Europene – n.n.)”, a transmis Barbara Gessler, Head of Unit Creative Europe – Comisia Europeană și Directoratul General Educație și Cultură.” .

Documentul este aliniat la obiectivul și viziunea dosarului de candidatură inițial, a mai anunțat oficialul.

Mă bucur să constat că acest program actualizat este aliniat la obiectivul, viziunea și obiectivelor dosarului de candidatură inițial depus de Timișoara, urmând aceleași Stații și Trasee, și incluzând partenerii menționați inițial. Multe proiecte au potențialul de a reaprinde un sentiment de cetățenie activă în oraș și în Europa, așa cum a fost dintotdeauna intenția/conceptul Capitalei Europene a Culturii (la Timișoara – n.n.)”, a mai scris Barbara Gessler în scrisoarea transmisă Centrului de Proiecte.

Conform celor de la Centrul de Proiecte, noul program este bazat pe cei trei parteneri instituționali ai proiectului. În citatul oficialului european nu apare nicio referire la Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Sperăm că acest program cultural actualizat poate constitui o bază solidă pentru a merge mai departe fără întârziere, o bază pe care să se bazeze toți cei trei parteneri instituționali ai Timișoara 2023, Primăria, județul și administrația centrală, să poată lucra împreună și să găsească cele mai potrivite mecanismele necesare pentru a asigura nivelul de finanțare necesar unui proiect declarat de prioritate națională. Proiectul dumneavoastră are potențialul de a avea o rezonanță puternică și de a transmite foarte pozitiv mesaje foarte pozitive în întreaga Uniune Europeană, iar noi contăm pe Timișoara, județul Timiș și România să îl materializeze”, conform scrisorii Barbarei Gessler.

Echipa Curatorială Timișoara 2023 este formată din șapte persoane din domeniul culturii, selectați de către un juriu în urma unui apel internațional, lansat de către Centrul de Proiecte în toamna anului 2021.

Comunitatea este adevărata forță a acestui proiect care va schimba orașul pentru mulți ani de acum înainte. Îi așteptăm alături de noi pe toți ce care simt că aparțin acestei comunități. Pentru că titlul de Capitală Culturală Europeană este al Timișoarei și al timișorenilor, nu al unei persoane sau al unei asociații, lucru confirmat de Comisia Europeană în toate documentele oficiale. Doresc să felicit Echipa Curatorială care a lucrat intens în ultimele luni pentru adaptarea bid book-ului cu care orașul a câștigat acest titlu la noul context în care trăim. Scrisoarea de felicitare primită de la Comisia Europeană confirmă aceste eforturi pe care noi, împreună cu o echipă de profesioniști, le facem pentru ca anul 2023, să fie unul de succes pentru Timișoara”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Conținutul artistic al Programului Cultural actualizat provine de la operatorii culturali incluși în proiect, iar demersul respectă atât obiectivele strategice din dosarul de candidatură, cât și cerințele recente legate de contextul sanitar actual. Versiunea actualizată cuprinde și o serie de proiecte noi, incluse în program în funcție de mai multe criterii: operatori culturali care au dezvoltat proiecte ulterior selecției titlului, în conformitate cu viziunea artistică a proiectului, câștigători în cadrul a cel puțin două sesiuni de finanțare și să fi demonstrat consecvență și un program coerent pe parcursul mai multor ani.

În perioada următoare, Centrul de Proiecte va deschide programul de finanțare pentru organizațiile-gazdă și partenerilor acestora din Programul Cultural Timișoara 2023, dar vor lansa și noi apeluri de proiecte pentru consolidarea Programului.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

17 ore ago