Administratie

Campanie de colectare deșeuri electrice. Participanții pot câștiga premii/FOTO

Primăria Municipiului Timișoara și EcoArena, alături de partenerii: ADID Timiș, EcoPositive, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului , Palatul Copiilor Timișoara, Recycle International, Ghipoconcept și Asociația Casus, așteaptă timișorenii la reciclare. Începând din 7 martie și până în 5 iunie timișorenii vor putea să scape gratuit de aparatele electrice vechi sau defecte, iar pe 6 iunie va avea loc o tombolă cu premii pentru toți participanții.

Campania vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de aparatura stricată. Comenzile de ridicare de la domiciliu sau sediu de firmă se preiau gratuit zilnic, între orele 9.00-17.00 la numărul 0751.302.120 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului). De asemenea, se poate solicita de luni până vineri, între orele 9.00-17.00 la TelVerde 0800.444.800 (gratuit). Cererile se pot lansat și permanent prin formularul de comandă on-line de pe www.ecoarena.ro/timisoara/

În urma comenzii, veți fi sunați de un reprezentant al operatorului de colectare EcoArena pentru a stabili data preluării comenzii. Deșeurile electrice se preiau gratis de la domiciliu de luni până vineri între orele 9.00-17.00 și sâmbăta, între orele 9.00-13.00.

Până pe 5 iunie vă puteți debarasa rapid și gratuit de orice aparate electrice vechi sau defecte, grele sau voluminoase și aveți șansa de a câștiga premii la tombola ce va avea loc în 6 iunie! 17 uscătoare de păr, 9 mașini de călcat, 4 blendere, 2 aspiratoare, 2 mașini de găurit și 2 polizoare unghiulare își așteaptă câștigătorii.

Tombola cu premii se va desfășura on-line, pe pagina de facebook ECOarena și va putea fi urmărită live la adresa din QR codul de atașat.

Regulamentul campaniei este disponibil pe www.ecoarena.ro

Timișorenii arată în continuare o atitudine eco-responsabilă și dovadă stau cele peste 1375 de comenzi  de ridicare pentru  deșeurile de echipamente electrice si electronice de la persoane fizice și juridice înregistrate în decursul anului 2021 până în prezent. Pe raza Municipiul Timișoara s-a colectat o cantitate de peste 85.000 kg.

Conform OUG nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și prin HCLMT nr. 344 din data de 28.09.2021, Serviciul permanent și gratuit de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice EcoArena asigură colectarea și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.

Pentru detalii și informații despre campanie, cei interesați pot lua legătura cu reprezentantul Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara, la  telefon  0751320120 sau accesând site-ul www.ecoarena.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

31 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago