Administratie

Colterm are de încasat de la Primăria Timișoara facturi pentru plata… transportului de buletine electorale

Scandalul de vineri, când administrația Fritz și administratorul judiciar al Colterm s-au certat la cuțite pe datorii neplătite, sume necesare pentru plata gazului, facturi ciudate, au făcut ambele părți să caute tot felul de „schelete” prin dulap. Administratorul judiciar a scos la iveală tot felul de facturi de la diferite instituții, care ar aparține de primărie, și care nu au fost plătite de-a lungul anilor, în timp ce Dominic Fritz a anunțat că a descoperit facturi de la Colterm pentru plata transportului de buletine de vot și nu era mult să nu găsească și una pentru „transportat și trandafiri pentru bunica cuiva”.

Marți va avea loc, cel mai probabil, un nou plen de îndată pentru a se aproba alocarea, în avans, către Colterm a unor sume de bani pentru acoperirea subvențiilor necesare pentru plata combustibilului pentru termoficare.

„O să facem un plen de îndată mâine și voi ruga consiliul local să aprobe o plată în avans a subvențiilor ce o să vină anul acesta pentru a ne putea încadra în cerințele legale”, a declarat, marți, Fritz.

El a comentat și lista interesantă prezentată de firma care se ocupă de insolvență, pe care apăreau facturi de energie termică emise chiar și de instituții care nu au nicio legătură cu primăria. Fritz acuză Colterm că a trăit atât de bine din subvenții încât nici nu ia păsat măcar să emită o serie de facturi pentru căldura consumată de unele școli.

„E ceva halucinant, acolo sunt trecute mai multe instituții. Mai multe tipuri de facturi. O parte din aceste facturi de apă caldă și căldură nu au ajuns niciodată în primărie, sunt din anii 2018-2020. Acum le verificăm pe fiecare, chit că nu au fost înregistrate, dacă sunt reale. Cine își asumă ordonanțarea lor pentru că eu nu pot să plătesc o factură care nu a fost recepționată în primărie pentru ceva ce Colterm spune că s-a consumat în 2018. Aici se vede foarte clar cum a trăit Colterm dacă nu a fost în stare să emită niște facturi pentru business-ul lor de bază. A fost așa neimportantă o factură de 30.000 de lei, de 40.000 de lei pentru o școală, pentru un spital tocmai pentru că s-au bazat pe banii din subvenții și acum scot toate scheletele din dulap”, a spus Fritz.

Oricum, sumele menționate de firma respectivă nu ar acoperi mai mult decât gazul pentru o jumătate de zi de încălzire. Printre descoperirile realizate la analiza facturilor de la Colterm, Fritz spune că s-a găsit inclusiv una prin care se solicita plata pentru un transport de… buletine de vot. Mai pentru plata unui transport de flori pentru bunica trebuia să mai ceară Colterm bani, mai spunea primarul.

„Am găsit o factură pentru transport buletine de vot. Se pare că la alegeri în 2020 Colterm a transportat buletine de vot, habar nu am despre ce este vorba, dar înțelegeți că nu am cum să plătesc un serviciu nerecepționat. Poate au mai transportat și trandafiri pentru bunica cuiva, foarte frumos, asta nu e ceva ce pot deconta”, a mai declarat edilul șef.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

5 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

7 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

8 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

8 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

8 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

8 ore ago