Sport

Emeric Dembroschi vs Mircea Lucescu. O altfel de întâlnire cu ocazia meciului Rapid – Poli

Sâmbătă, noua arenă din Giulești va deveni capitala fotbalului românesc, chiar și pentru câteva ore. Rapidul nu a vrut altă echipă cu care să sărbătorească re-deschiderea arenei decât… Poli, așa că spectacolul va fi garantat și total. În preambulul partidei dintre echipele de seniori, se va disputa și un meci de old-boys.

Nume imense din istoria ambelor echipe vor fi prezente la meciul de old boys, care va începe sâmbătă, la ora 18. Dar, în primul rând legende vii pe bancă. Pe de o parte Mircea Lucescu, campion cu giuleștenii ca tehnician, de cealaltă parte, Emeric Dembroschi, câștigător de Cupă a României cu Poli. Ambii, printre cei mai buni fotbaliști românii din anii 60, 70…

Dacă Rapid va alinia o super-echipă de old-boys, care mai în glumă mai în serios, ar avea loc și acum în Liga 1, Pancu, Buga, Coman și ceilalți euro-fantastici, nici Poli nu se lasă mai prejos: vor fi prezenți jucători din anii 90, Varga, Vlaicu, din perioada AEK, Andrian Bogdan, Buia, din perioada anilor 2000, cu golgheterii Bucur și Zicu, dar și din perioada ASU, Gălan.

Motive destule, ca stadionul să fie plin și spectacolul la el acasă.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago