Consiliul Judeţean Timiş

Județul Timiș, prezentat ca un hub regional la Expo Dubai în aceste zile/FOTO

Timp de o săptămână, începând cu data de 3 martie, Timișul va fi prezentat publicului internațional cu planurile sale de investiții, oportunitățile de business, destinațiile turistice, cultura și cele patru universități de tradiție. Timișul va fi singurul județ din țară care va avea o săptămână dedicată la Expoziția Mondială de la Dubai, intenția administrației județene fiind aceea de a poziționa județul ca hub regional inovativ cu numeroase oportunități culturale și economice.

Programul de la Expo Dubai cuprinde evenimente, întâlniri de prezentare a Timișului, proiecții de filme, activități culturale interactive și reprezentații artistice live. În cadrul pavilionului vor fi disponibile mese multimedia touchscreen, precum și ochelari de realitate virtuală și augmentată.

Sub egida Capitalei Europene a Culturii 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Național al Banatului și Centrul de Cultură și Artă Timiș, toate trei – instituții finanțate integral de Consiliul Județean Timiș, își vor uni forțele cu mediul universitar și mediul de afaceri pentru a convinge mii de vizitatori din întreaga lume să călătorească, să studieze sau să investească în Timiș.

Muzeul Național de Artă Timișoara va prezenta o expoziție multimedia, cu lucrările artiștilor contemporani  Suzana Fântânariu, Sorin Scurtulescu și Doru Tulcan, ilustrând legătura MNArT cu scena de artă contemporană, mediul universitar și asociațiile profesionale, iar vizitatorii vor fi invitați să participe la montarea unui puzzle aniversar supradimensionat – „Fata cu Breton” a pictorului Theodor Aman, din colecția muzeului. Un tur virtual interactiv va conecta, în timp real, spațiul expozițional cu rețelele de socializare.

Muzeul Național al Banatului va expune „Patrimoniul sub reflectoare. Cartierul Fabric – Lumi în destine”, activitate în cadrul căreia vizitatorii vor „călători” în atmosfera Timișoarei vechi, cu ajutorul aplicațiilor mobile. Realitatea virtuală va fi explorată și prin intermediul „Dacica 3D”, iar componenta istorică va fi întărită de „Istoria României într-un obiect”, o colecție de șase clipuri video de excepție.

Artistul conceptual Zoli Toth va susține două show-uri inedite de muzică electronică, în cadrul cărora teme tradiționale din Banat vor fi reinterpretate într-o maniera unică. Artistul a invitat alături de el cvartetul Cantabile, pe naistul Mădălin Luca și trupa de dans modern Matrix, multi laureata la concursurile naționale și internaționale de profil. Coregrafia este semnată de Irina Nedelcu. În timpul concertelor, cunoscutul pictor timișorean Sorin Scurtulescu va picta o lucrare de mari dimensiuni care se va întoarce în țară.

Săptămâna Timișului la Dubai va mai cuprinde și o zonă dedicată atmosferei electrizante a Flight Festival. DJ, video proiecții, lumini, campionul de flair bartending Lucian Turcu și magicianul Lorenzo vor face ca lumea să afle prin muzică, dans și distracție cât mai multe lucruri despre oamenii și locurile frumoase ale județului Timiș.

Misiunea integrării elementelor tradiționale românești va reveni artiștilor de la Centrul de Cultură și Artă Timiș, care vor convinge publicul cu muzică marca Mădălin Luca și dansuri folclorice cu o coregrafie semnată de Nicolae și Brândușa Stănescu.

„Conceptul general de prezentare este axat în jurul modernismului și al inovației, acesta fiind și argumentul pentru care, din punct de vedere artistic, ne-am concentrat pe arta contemporană, indiferent dacă vorbim despre pictură, sculptură, proiecții video, muzică, dans sau artă culinară. Considerăm că Timișoara și județul Timiș au destule argumente pentru genul acesta de abordare”, spune artistul conceptual Zoli Toth, curatorul prezenței Timișului la Expo Dubai.

La Expo Dubai vor ajunge și două dintre proiectele strategice promovate de Consiliul Județean Timiș: terminalul cargo de la Aeroportul Timișoara și pista de testare pentru automobile autonome.

În cadrul întâlnirilor diplomatice și a evenimentelor susținute de partenerii noștri – Camera de Comerț și cele patru universități din Timișoara, vom folosi toată expunerea existentă pentru a atrage cele mai bune soluții de investiții în județul nostru”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

3 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

6 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

8 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

8 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

9 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

9 ore ago