Social

Noul director al Poliției Locale Timișoara a depus jurământul. Ce idei are pentru instituție

Hajdu Attila a depus, marți, jurământul în calitate de director executiv al Poliției Locale Timișoara.

Prezent la festivitate, primarul Dominic Fritz a declarat că din 2011, de când a fost transformată Poliția Comunitară, este prima dată când a fost organizat un concurs.

„Domnul Hajdu este un jandarm experimentat, a fost comandantul structurii de acțiuni speciale și anti-teroriste din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, în ultimii ani a fost șef Resurse umane și asta înseamnă că este așa cum l-am cunoscut și eu în ultimele zile, un om al acțiunii, care știe meseria de polițist, dar este și un om care pune un accent foarte mare pe dezvoltarea profesională, pe formarea și selecția polițiștilor”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a fost de părere că misiunea lui Hajdu Attila nu va fi una ușoară, Poliția Locală fiind o instituție într-un proces de transformare după mulți ani de stagnare.

El i-a mulțumit celui care a asigurat interimatul în ultima perioadă, Dumitru Domășneanu, spunând că în 2021 au fost aplicate cu două mii de amenzi mai mult decât în anul anterior.

„Provocările rămân în ceea ce privește profesionalizarea Poliției Locale și ne dorim să aibă o prezență mult mai mare, pe stradă, în cartiere, în contact cu cetățenii, să inspire respect și să se asigure că Timișoara este un oraș în care avem reguli care sunt urmărite de toți, indiferent câți prieteni ar avea unul sau altul, atunci când vine Poliția Locală ești tratat ca orice cetățean care trebuie să respecte regulile. În această pandemie, au fost zeci de polițiști angrenați în verificarea celor care stau în carantină, iar asta a mâncat foarte multe resurse umane, însă de acum sperăm să putem fi prezenți în stradă”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Fostul director interimar Dumitru Domășneanu va rămâne director adjunct.

„Anul 2021 a fost un an de cotitură în care am făcut pași importanți pentru transpunerea în practică a misiunii Poliției Locale Timișoara”, a spus, printre altele, Domășneanu în discursul pe care l-a citit de o coală de hârtie.

Viceprimarul Cosmin Tabără, care are în subordine Poliția Locală, a fost de părere că instituția trebuie să aibă un director plin.

„Știu că ați avut doi ani foarte grei, legați de pandemie, de criza migranților. De multe ori știu că nu era decât un echipaj de intervenție, cu toate astea știu că ați reușit să faceți față și să răspundeți solicitărilor. Sigur, întotdeauna va fi loc de mai bine. Domnului director (n.r. – Hajdu Attila) îi doresc să aibă un mandat fără probleme în care să reușească să facem din Poliția Locală o instituție tot mai bună. Primul lucru pe care vă rog să îl îmbunătăți este legat de comunicare”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără.

Noul director al Poliției Locale Timișoara, Hajdu Attila, a declarat imediat după depunerea jurământului că instituția va fi alături de cetățean și în sprijinul acestuia.

Printre planurile sale se numără intensificarea controalelor ăe șantiere și a inspecțiilor comerciale.

„Poliția Locală trebuie să fie mereu lângă cetățean și în sprijinul acestuia. Aș dori să ne axăm pe partea de prevenire și consilierea cetățenilor, iar cel de-al doilea palier este de constatare și sancționare acolo unde legea și situația o impun. Îmi doresc ca polițiștii locali să fie mai prezenți în zona instituțiilor de învățământ, în zona școlilor, unde să purtăm discuții cu profesorii, elevii și părinții ca să putem identifica din timp situațiile primejdioase pentru copii. Mă refer la furturi, cerșetorie, la fenomenul de bullying, cât și la aspectele rutiere periculoase din zona școlilor, la mașinile parcate ilegal pe trotuare, care reprezintă un pericol pentru copii, la trecerile de pietoni periculoase sau în unele zone chiar inexistente. Îmi doresc o prezență activă în cartiere, piețe, parcuri, vine sezonul cald, în zonele de agrement”, a afirmat noul director al Poliției Locale Timișoara.

Hajdu Attila dorește și implicarea polițiștilor locali în campania de ridicare a vehiculelor abandonate. Acesta a promis că va fi intransigent în ceea ce privește problemele de mediu din oraș.

„Pe linia asta vom monitoriza foarte îndeaproape șantierele și modul în care mașinile părăsesc acele șantiere, să ne asigurăm că tot noroiul nu este transportat pe carosabil ca să ne mirăm apoi că avem un oraș murdar și nu știm de unde. Îmi doresc să intensificăm activitățile de control pe partea de inspecție comercială, vine căldura, se vor deschide terasele”, a spus directorul.

Acesta a mai precizat că a aflat de la adjuncți că instituția are un deficit de 40 de persoane și vor urma angajări.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

2 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

2 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

3 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

3 ore ago

Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă

Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean…

3 ore ago

Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean…

4 ore ago