Sănătate

Una dintre cele mai rare boli hematologice din România, tratată la OncoHelp

Sunt doar câteva zeci de cazuri în toată țara. Este vorba despre Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), o boală gravă, cronică, extrem de rară, cu o evoluție lentă dar care devine mortală în lipsa unui tratament.

Pacienții care suferă însă de această maladie sunt practic dependent de transfuzii de sânge și asta pentru că sistemul imunitar al pacientului distruge globulele roșii sangvine. Această boală este cauzată de deficitul a două proteine din corp.

Una până la cinci persoane dintr-un milion de oameni suferă de această afecțiune a cărei durată de supraviețuire este de până la zece ani, vârstă medie de diagnosticare fiind între cuprinsă între 35 și 40 de ani.

„Practic, un pacient cu o asemenea afecțiune este dependent transfuzional. O persoană care suferă de această boală are nevoie săptămânal de transfuzii de sânge, de două sau trei unități, adică aproape 1 litru de sânge. Asta înseamnă de fapt o spitalizare continuă de câteva zile în fiecare săptămână. Boala nu doar că este cronică, ci și invalidantă. Practic, pacientul este aproape țintuit la pat pentru că hemoglobina are o valoare extrem de scăzută 4-5 grame/100 de ml de sânge, în condițiile în care, pentru o persoană sănătoasă, valorile sunt cuprinse între 11,7 gr/dL la femeile de peste 60 de ani și 22gr/dL la un nou-născut. Mai mult, dereglarea sistemului complement, a sistemului de apărare a organismului are loc îndeosebi în timpul somnului. Printre cele mai grave efecte sunt formarea de trombi, a cheagurilor de sânge care pot duce la deces”, spune dr. Georgiana Brutaru, medic primar hematolog la Asociația OncoHelp-Centrul de oncologie OncoHelp.

Includerea Centrului de Oncologie OncoHelp în programul național de tratament al Hemoglobinuriei paroxistică nocturnă reprezintă un imens ajutor pentru pacienții care suferă de această maladie.

„Practic, pacienții nu mai sunt nevoiți să vină săptămânal în clinică pentru transfuzii, devin chiar, am putea spune, independenți transfuzionali. Apoi, vorbim în timpul tratamentului doar de administrarea unei perfuzii cu un anticorp monoclonal, tratament a cărui durată nu depășește 45 de minute. Datorită acestui ser, supraviețuirea la cinci ani a ajuns la peste 95%. Costul însă al unui asemenea tratament este extrem de mare de aceea, fără un program național, practic pacientul are șanse reduse de supraviețuire pe termen lung”, spune dr. Georgiana Brutaru, medic primar hematolog- Asociația OncoHelp-Centrul de oncologie OncoHelp.

„Includerea centrului nostru în programul național de tratament pentru Hemoglobinuria paroxistică nocturnă arată recunoașterea de către Ministerul Sănătății prin Casa Națională de Sănătate a eforturilor pe care noi, cei de la Asociația OncoHelp, le facem zi de zi pentru a găsi tratamente noi, nu doar pentru a salva viața pacienților, ci și pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Faptul că putem acum să administrăm un asemenea medicament pacienților cu această boală rară înseamnă reducerea riscurilor pentru aceștia de a contracta virusul hepatitei B sau C din cauza transfuziilor săptămânale, reducerea riscului chiar de a nu găsi sângele pentru transfuzii și vreau să amintesc aici de perioada primului an de pandemie când a existat o criză de sânge din cauza numărului redus de donatori, dar și reducerea numărului de zile de spitalizare de lungă durată, pentru că în acest caz vorbim doar de spitalizare de zi necesară realizării unei perfuzii. Trebuie spus că noi am administrat și până acum tratamentul cuprins în programul național dar acest lucru a fost posibil doar datorită unei donații de la producătorul medicamentului”, spune dr. Valeriu Borugă,  manager Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp.

Costul unui asemenea tratament se ridică la peste 20.000 de euro lunar.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

10 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

18 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago