Sport

Adio, Adrian Manea! Unul din fotbaliştii de legendă ai lui Poli Timişoara a plecat la ceruri

Dacă săptămâna trecută a trecut în nefiinţă o legendă a echipei de handbal a Timişoarei, Ioan Covăsânţan, iată că de Paşte ne-a părăsit şi un simbol al celei mai bune generaţii a Politehnicii la fotbal.

Este vorba despre Adrian Manea, creativul mijlocaş de acoperire al Politehnicii, de la sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80!

Adi Manea s-a născut la Bucureşti, exact ca altă legendă a Politehnicii, Dan Păltinişanu, dar viaţa la adus la Tomnatic la mijlocul anilor 70, unde a jucat în prima echipă sătească din România care a ajuns în Divizia B. Profesorul Ion V. Ionescu l-a adus la Poli, unde a făcut parte din generaţia care a câştigat Cupa României în 1979 şi apoi elimina Celtic în toamna aceluiaşi an. Mai mult, Manea a marcat în Scoţia, în înfrângerea cu 1-2, gol care a cântărit decisiv în calificare.

Dedicat familiei şi un om cu adevărat deosebit, Manea a fost şi conducător la Poli, când un alt coleg de generaţie era vicepreşedinte, Stelian Anghel.

Condoleanţe familiei.

Foto: Manea este primul din stânga sus, în echipa de aur a clubului.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

30 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

34 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago