Politica

Alin Nica nu spune pe cine susține la șefia PNL. Filiala Timiș a aprobat convocarea Biroului Executiv la nivel național

Președintele PNL Timiș, Alin Nica, a aflat în sfârșit că în PNL se întâmplă ceva, legat de o schimbare a președintelui partidului, Florin Cîțu, și că nu e doar un foc de paie. În Biroul Politic Județean, alături de primarii din județ, care au o forță importantă în filială, s-a decis, totuși, mandatarea șefului liberalilor timișeni să semneze convocarea ședinței în care se va dezbate această schimbare.

Despre un vot, pro sau contra, Nica prezintă aceiași atitudine ca la precedentele alegeri, el pare să aștepte să vadă „cum bate vântul”, dacă e de schimbare sau nu.

„Am avut o ședință a Biroului Politic Județean și cu primarii filialei. Am luat decizia să semnez convocatorul pe care cele 40 de filiale l-au pregătit în vederea convocării unei ședințe extraordinare a Biroului Politic Executiv, în care să discutăm situația din partid într-un cadru statutar, în care deciziile care se iau în consecință. Cred că locul în care aceste reproșuri la adresa conducerii, sau propuneri, sau observații, poate dorința de schimbare, se vor lua, este în forul statutar care este Biroul Executiv sau celelalte foruri mai apoi, dar dacă se dorește să se meargă într-o direcție sau alta, la Consiliul Național sau Congres. Ceea ce pot să vă spun, cu caracter general este că Partidul Național Liberal este și va fi unit, inclusiv după această situație, și îmi doresc ca lucrurile să decurgă fără evenimente cum am avut anul trecut, care au adus o pată pe istoria partidului”, a declarat Nica, imediat după ședința de partid de la Timișoara.

În schimb, Nica nu vrea să spună public ce opinii are legate de o schimbare a lui Cîțu, vorbește despre analize de activitate, despre respect pentru Cîțu pe care l-a votat la congres și alte asemenea. După o zi în care nu vedea posibilă plecarea favoritului său de la ultimul congres, el nu mai pare așa de sigur de votul „pro”.

Posibil presimte trendul general (era și greu să nu îl vezi) și admite că și Ciucă e o opțiune bună, pentru că „performează”.

„Susțin dezbaterea, în cadrul statutar, în partid, a oricărei variante. Până acum nu am avut o analiză a conducerii, mi se pare că atunci când iei o decizie de schimbare a unei conduceri și înlocuirea cu o alta trebuie să faci mai întâi o analiză. Aș prefera să mă abțin de la a spune ce decizie va lua BEX-ul, în care parte vor merge lucrurile. Din respect pentru președintele Cîțu, pe care l-am susținut la congres, dar și din dorința de a găsi o formulă comună care să permită PNL să rămână unit în continuare, și să ne concentrăm pe livrarea de rezultate. Premierul Ciucă este o variantă viabilă pentru funcția de președinte a PNL, un prim ministru care performează la guvernare în condiții geopolitice tulburi, oferă siguranță și stabilitate”, a mai spus Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV…

7 ore ago

Descoperire terifiantă! S-a sinucis în apartamentul închiriat

Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o…

7 ore ago

Transfer util! Un tânăr de 18 ani, cu partide în Liga 2 vine la Politehnica

Întărire la mijloc, dar și „problema juniorului” rezolvată! Mijlocașul Raul Ailenei (18 ani) a semnat…

8 ore ago

Nu scăpăm de nopți cu ger! În Banat, vremea va reintra în normal spre weekend

Săptămâna a început cu o noapte extrem de geroasă în toată țara, iar temperaturile vor…

8 ore ago

Colterm are planuri investiționale mari și în anul 2026

Anul 2025 a fost unul plin de lucrări de întreținere pentru cei de la Colterm.…

12 ore ago

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le…

12 ore ago