Fie că vă gândiți la o deplasare la iarbă verde sau peste graniță pe 1 mai, polițiștii, jandarmii, cei de la Poliția de frontieră sau de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență vă fac mai multe recomandări pentru a avea parte de o minivacanță de calitate.
Peste 100 de jandarmi vor acționa la nivelul județului Timiș pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, atât în preajma lăcașurilor de cult, cât și în toate locurile cu public numeros. Duminică, vom sărbători Ziua Internațională a Muncii, iar luni Ziua Tineretului.
”În acest context, atragem atenția tuturor persoanelor care vor participa la diferite manifestări cultural-artistice sau cu public numeros, că este interzis consumul băuturilor alcoolice în anumite locuri publice: parcuri, mijloace de transport în comun, gări sau autogări, precum și în alte locuri publice prevăzute de lege”, a aflat Transmis purtătorul de de cuvânt al Jandarmeriei, Plutonier major Mezinca Remus-Milian.
Totodată, este interzisă tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.
Nici polițiștii nu vor lipsi de la evenimentele din minivacanță. Peste 150 de polițiști vor fi prezenți și vor asigura măsuri pentru menținerea ordinii publice în locuri aglomerate și zonele de agrement. Pentru a ajunge în siguranță la destinație, ei recomandă în continuare să nu vă grăbiți, să respectați regulile de circulație, întrucât polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens pentru dirijarea, fluidizarea, controlul circulației rutiere și pentru combaterea accidentelor și blocajelor rutiere. De asemenea, nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice.
Respectați regimul legal de viteza si timpii de odihnă.
Un efectiv de 120 de pompieri militari care încadrează mijloace tehnice specifice, se vor afla zilnic în serviciu operativ fiind pregătiți să acorde asistență medicală de urgență, să intervină pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor din mediile ostile vieții.
„În cazul în care doriți să petreceți acest weekend în mijlocul naturii alături de familie și prieteni, vă recomandăm să respectați măsurile de apărare a incendiilor. Astfel, la prepararea hranei prin utilizarea focului deschis, monitorizați în permanență arderea, deoarece chiar și cea mai mică rafală de vânt ar putea modifica direcția focului, îndreptând flăcările spre vegetație sau transportând scânteile la distanțe mari. Pentru astfel de situații, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător. Înainte de plecare, stingeți cu grijă focul și acoperiți cenușa cu pământ pentru a preveni producerea unui incendiu. Supravegheați în permanență copiii, pentru a evita accidentarea acestora sau jocul cu focul. De asemenea, vă recomandăm să urmăriți prognoza meteo, iar în cazul unor avertizări de fenomene meteo periculoase, întrerupeți orice activitate în aer liber și urmăriți recomandările autorităților”, a anunțat purtătorul de cuvânt ISU Timiș. Elena Rădulescu.
O deplasare de scurtă durată în Serbia sau Ungaria poate fi o soluție pentru minivacanță
„Recomandăm persoanelor care doresc să petreacă acest sfârşit de săptămână în afara graniţelor ţării, să utilizeze toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, cu menţiunea că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, după cum urmează: e raza jud. Arad: PTF Turnu, PTF Vărşand, PTF Nădlac, PTF Nădlac II; Pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valealui Mihai, PTF Săcuieni; Pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni, PTF Petea; pe raza jud. Timiş: PTF Cenad. Punctele de frontieră deschise în regim internațional la frontiera cu Serbia sunt pe raza jud. Timiș – PTF Jimbolia; PTF Moravita; iar PTF Valcani; Lunga; Cruceni sunt deschise doar intre orele 08 – 20, ora României; pe raza jud. Caras – Severin – PTF Naidas; pe raza jud. Mehedinti – PTF Portile de Fier I; PTF Portile de Fier II. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, a transmis reprezentantul Poliției de Frontieră, Petre Nicola.
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca,…
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura "Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de…
În aceatsă săptămână, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, în…
Etapa a 13-a din Liga a 3-a a început vineri şi aproape pe toate stadioanele…
Pentru a rezolva problemele apărute ca urmare a vremii, pe teren sunt mai multe echipe…
Cei care doresc comercializarea de produse specifice de Sfântul Nicolae la Timișoara sunt așteptați să…