Eveniment

Ce au ridicat oamenii legii în urma celor 61 de percheziții de joi

În urma efectuării a 61 de percheziții, la data de 14 aprilie, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au fost ridicate kilograme de droguri, dar și un întreg arsenal.

Vorbim de circa 12 kilograme de cannabis, 123 de doze de amfetamină, 7 comprimate de ecstasy, 25 de grame de CMC, 5 pistoale (3 tip airsoft și două cu gaze), o pușcă (cu alice) cu lunetă și muniție aferentă, 41 de telefoane mobile, un laptop, un ceas, 53.770 de lei, 7.145 de euro și 35 de grindere.

De asemenea, au fost puse în executare 44 de mandate de aducere, iar, în urma audierilor, a fost dispusă reținerea a 31 de persoane, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Reamintim că, la data de 14 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova, Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 61 de percheziții domiciliare, în județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

4 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

4 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

5 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

5 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

5 ore ago