Administratie

Contractul de construire a noului terminal externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, momentan blocat la CNSC

Semnarea în cadru oficial, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a contractului de execuție pentru ridicarea noului terminal plecări externe de la Aeroportului Internațional Timișoara, programată vineri, nu va mai avea loc! O societate cunoscută, participantă la licitație, a depus o contestație a rezultatului licitației, chiar înainte de semnarea contractului.

Miercuri, 6 aprilie 2022, la C.N.S.C. – Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a fost înregistrată contestația societății Strabag SRL București (de pe locul II) referitoare la procedura de achiziție publică pentru desemnarea executantului proiectului „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice (fazele D.A.C., P.T., D.E.) și realizarea pe baza acesteia a lucrărilor de executare pentru edificarea unei construcții cu destinația «Terminal plecări curse externe», cu asigurarea inclusiv a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului”.

În termen de 5 zile de la data înregistrării contestației,  Societatea Strabag trebuie să depună o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului. Termenul pentru soluționarea contestației este de 20 de zile. Până la clarificarea tuturor elementelor de legalitate și până la soluționarea cauzei la C.N.S.C., semnarea contractului este amânată. Unele informații arată că ar fi anumite probleme legate de data la care a fost depusă contestația, dacă aceasta a fost depusă marți sau miercuri, data limită fiind luni. Termenul pentru depunerea contestațiilor a fost 4 aprilie 2022. Deși contestația a fost înregistrată de C.N.S.C. în 6 aprilie, este luată în calcul data transmiterii documentului, care poate fi în termenul legal de contestare.

Licitația pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată pe 3 septembrie 2021. Valoarea estimată a lucrărilor de construire a fost 88,99 de milioane de lei. Concelex SRL București a fost desemnat câștigătorul licitației pe 25 martie 2022, la valoarea de 83,83 milioane de lei. Pe locul II a fost societatea Strabag cu ofertă la valoarea de 87,78 milioane de lei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

53 de minute ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

18 ore ago