Cosmin Sandru
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 5 aprilie, proiectul de lege prin care operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile şi autorităţile publice vor fi obligate să accepte şi plata cu carduri efectuată online a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor.
Astfel, se dă startul modernizării sistemului de plăţi publice şi dispariţiei plimbatului şi cozilor pe la diverse ghişee, lucru scos în evidenţă de către deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru.
“Am votat pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, în sensul introducerii obligaţiei operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică şi a instituţiilor şi autorităţilor publice de a accepta, pe lângă plata fizică cu cardul, şi plata cu cardul efectuată online. A durat foarte mult, dar mă bucur că, în sfârșit, după mai bine de 20 de ani, reușim să introducem în legislație această prevedere care ar fi trebuit să fie în vigoare de mult pentru eliminarea cozilor de la ghișee”, a transmis Şandru.
Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…
Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…
La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…
Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…