Sport

Eșec și… reconstrucție. Ripi a pierdut cu Unirea Constanța

Ripensia Timișoara a pierdut astăzi cu 1-2 la Buftea, în fața Unirii Constanța, într-un meci care a contat pentru etapa a 5-a din play-out-ul Ligii 2, seria B. Meciul a fost mai important pentru gazde, care aveau nevoie de victorie pentru a rămâne în cursa pentru evitarea retrogradării, în timp ce oaspeții construiesc pentru la anul.

Golurile au fost marcate de Coza (minutul 66), Ardelean (minutul 83), respectiv Ene (minutul 60).

Ripensia a evoluat în formula: Dobre – Sturzu, Lalic, Fridrich, Gladun (min. 90+2, Huciu) – Călin (cpt.), V. Macrițchii – Piftor (min. 90+2,Morariu), Ene (min. 90+2, Careba), Avrămescu (min. 54, Mitrov) – Golda (min. 82, Matiș).

După meci, tehnicianul Iulian Muntean a declarat: ”Am pierdut pe lipsa de concentrare! Cât de cât am controlat jocul, am avut posesia. Ne-am creat ocazii de gol, am reușit în cele din urmă să marcăm. Apoi, a intervenit o relaxare prematură, poate și deoarece știm că suntem salvați din punct de vedere matematic. Cum am zis, pe o lipsă de concentrare și pe greșeli individuale, am primit două goluri. Apoi, cei de la Unirea s-au baricadat mai mult în jurul propriului careu și a fost greu să le dăm gol. Îi felicit pe cei de la Unirea Constanța pentru cum s-au prezentat. Au jucat bine astăzi, au știut ce vor, au fost
concentrați 100%. Revenind la noi, greșelile personale se plătesc. Până nu vom elimina erorile și nu vom fi concentrați 100% la ce trebuie să facem în teren, nu vom evolua la nivelul la care dorim. Astăzi am început partida cu doi jucători de 2003, jocul l-am încheiat cu alți doi jucători de 2005. Același lucru îl vom face și în următoarele douăetape, deoarece vrem să vedem cum se prezintă jucătorii din Academie. Vrem să știm pentru sezonul viitor pe ce ne bazăm!”.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago