Timp liber

Galeria Mercy prezintă publicului o operă de artă încărcată de spiritualitate

Muzeul Național de Artă Timișoara expune, în cadrul proiectului „MNArT Open View”, lucrarea „Clopot” de Mihai Sârbulescu.

Proiectul permite accesarea colecțiilor de artă private, transpunându-le în spațiul public, prin intermediul micro-galeriei de pe strada Mercy. Lucrarea expusă este încărcată cu simbolism, potrivită pentru celebrarea uneia dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin.

Mihai Sârbulescu este unul dintre artiștii fondatori ai grupului „Prolog”, debutând în anul 1985 cu expoziția „Floarea de Măr”. Artistul prețuiește atât spiritul locului, marcat de simbolismul și hieratismul bizantin, precum și modernismul și toate stilurile care decurg din acesta. Creația sa este animată de diversitatea stilistică și cromatică, utilizând culori vibrante, respectiv culori terne, metalizate.

Sârbulescu a început seria de „Clopote” în perioada tulbure antedecembristă, cu intenția de a îndemna subtil publicul consumator de artă la trezire spirituală. Realizarea lor presupune plămădirea din materie a formei clopotului, care mai apoi este acoperit cu pulberi metalice pentru a-l aduce la viață.

„Clopotele”, precum și „Vasele” artistului, mereu monocromatice, au un caracter atemporal, rezultat din îmbinarea frontalismului (care trădează influența bizantină) și a simetriei. Reflexia aurie de pe axul central al obiectului ne conduce privirea spre simbolul „CHI-RHO”, o trimitere la perioada incipientă a creștinismului. Însemnul reprezintă primele litere ale numelui Hristos, în limba greacă și era utilizat ca identificator al creștinilor. Simbolul este reluat într-o formă simplificată și repetat de nenumărate ori pe fundalul lucrării.

„Arta lui Mihai Sârbulescu este marcată de misticism și încărcată de simboluri ale căror origine se pierde în negura timpurilor. Clopotul, asociat în creștinism cu vocea lui Dumnezeu, chemă privitorul să mediteze asupra geometriei sacre a obiectului. Crucea Constantiniană aflată în centrul lucrării ne semnalează apartenența la creștinism, plasând opera într-un context vernacular”, susține Alexandru Victor Babușceac, muzeograf la MNArT.

Lucrarea „Clopot” de Mihai Sârbulescu va putea fi vizionată în Galeria Mercy începând cu data de 21 aprilie.

Muzeul Național de Artă Timișoara mulțumește colecționarei Magdalena Mărculescu pentru generosul împrumut al lucrării și doamnei Maria Pașc pentru informațiile furnizate.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

5 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

7 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago