Primăria Timişoara

Primăria Timișoara cere creșterea nivelului burselor școlare acordate în învățămntul preuniversitar

Creștere a sumei totale acordate, respectiv a valorii burselor individuale şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2022, este propunerea trimisă spre dezbatere și votare consilierilor locali timișoreni la proxima ședință de plen. Suma totală alocată pentru acest capitol ar urma să crească față de anul trecut, la peste 16 milioane lei.

Numărul de burse propuse va fi de 13.633 de burse, în sumă totală de 16.089.080 lei. Numărul burselor și suma sunt mai mari față de anul trecut, când au primit burse 13.137 de elevi, iar suma totală a fost de 12.106.500 lei, cu 4 milioane de lei mai mică decât în 2022.
Am suplimentat suma pentru anul acesta, tocmai pentru ca toți elevii care îndeplinesc condițiile să primească bursă și să îi ambiționăm pe cât mai mulți copii să își îmbunătățească performanțele la învățătură. Sistemul de educație local este prioritar pentru noi și susținerea financiară a elevilor este una din modalitățile de încurajare a performanței în educație,” a declarat primarul Dominic Fritz.
Cuantumurile burselor pentru cele patru categorii (performanţă, merit, studiu şi sociale), au fost stabilite la valoarea de 500, 200, 150, respectiv 200 lei pe lună. Anul trecut, primăria aprobase acordarea a câte o sută de lei pe lună pentru performanță, merit și studiu și 140 de lei pe lună pentru bursele sociale.
La aprobarea bugetului local al municipiului Timișoara pe anul 2022, pentru burse a fost alocată suma de 16.668.000 lei, din care 578.920 lei au fost utilizați pentru plata burselor restante din anul 2021 – perioada 13 septembrie – 31 decembrie 2021 și 3 -14 ianuarie 2022 (prelungirea semestrului I). Rezultă așadar, suma de 16.089.080 lei pentru bursele școlare pentru anul 2022. Sumele provin din sumele defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată alocate Timișoarei.
Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare. Bursele de ajutor social se acordă tuturor elevilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Dat fiind faptul că suma alocată în buget este suficientă pentru acoperirea necesarului de burse solicitate, se vor putea acorda integral toate categoriile: burse sociale (bolnavi, orfani și pentru cei cu venituri foarte mici), burse de studiu, burse de performanță și burse de merit pentru fiecare unitate de învățământ. Acordarea integrală a burselor, care se practică doar în ultimii doi ani, înseamnă că, spre deosebire de alți ani, când suma totală era insuficientă, vor primi burse toți elevii care au acest drept, conform listelor transmise de unitățile de învățământ.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

13 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

14 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

17 ore ago