Marți, Consiliul Județean Timiș a făcut publice punctajele primite de proiectele care au fost depuse de autorități sau ONG în cadrul programului Tim Cultura, de finanțare a evenimentelor culturale. La finalul jurizării au fost 250 de proiecte care ar urma să primească bani de la bugetul județului, dintr-un total de 374 de proiecte depuse. Cei care nu au trecut baremul mai pot face contestații.
Consiliul Județean a alocat peste 5.6 milioane lei pentru programul TimCultura 2022. Conform selecției, un amestec pestriț de proiecte, zeci de rugi, festivaluri culturale, de magie, dar și acțiuni „preluate” de la Primăria Timișoara, care nu a mai vrut să acorde bani direct ci a trimis organizatorii la Centrul de Proiecte, alcătuiesc agenda evenimentelor culturale care vor primi bani
Din 374 de proiecte depuse pe programul TimCultura al Consiliului Județean Timiș, 250 au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Trebuie spus că suma totală solicitată s-a ridicat la peste 22 milioane de lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural-artistice și de tineret este de 5,6 milioane.
Proiectele au fost împărțite pe opt categorii. Cea cu numărul 7, ”Manifestări cultural-artistice, educative și de formare profesională destinate tinerilor”, a adus cea mai mare bătălie. Au fost depuse cereri de nu mai puțin 2,3 de milioane, fiind aprobate alocări de 1,3 milioane de lei Cei mai mulți bani vor merge spre Festivalul Flight, cu 400.000 de lei, urmează Festivalul Codru, cu 250.000 de lei, respectiv evenimentul La UVT, cultura e capitală, cu 200.000 de lei.
Pe lista evenimentelor aprobate apare, de exemplu și Festivalul de Operă și Operetă, cel ”renegat” de Primăria Timișoara, dar repus în prim plan după ultimul plen al CLT. Opera Română Timișoara va primi 70.000 de lei pentru a face câte un eveniment în Timișoara, în Parcul Rozelor, respectiv la Lugoj. Filarmonica Banatul primește 30.000 de lei pentru a organiza un festival de … jazz. Dacă Universitatea de Vest primește 200.000 de lei, și Universitatea Politehnica, prin Fundația Politehnica, primește, frățește, 90.000, pentru evenimentul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est/La Est de Vest” (FILTM), ediția a XI-a, „Cărți & Hărți. Vecinătăți literare” . Nu putem să nu remarcăm aparția pe lista proiectelor finanțate a primei ediții a Festivalului Internațional de Magie, care primește 100.000 de lei de la CJT.
Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a ținut cont de mai multe criterii: valoarea culturală și artistică, originalitatea, capacitatea financiară și operațională a solicitantului, impactul, gradul de cofinanțare, relevanța în dezvoltarea culturală a județului, evidențierea multiculturalității, promovarea competitivității în rândul elevilor, valorificarea patrimoniului cultural bănățean cât și sustenabilitatea în timp a proiectului.
Cea mai mare concurență s-a înregistrat la capitolul dedicat organizațiilor neguvernamentale. Acestea au depus proiecte cu o valoare totală de 13.5 milioane lei, raportat la bugetul disponibil de aproximativ 2 milioane de lei. În acest caz, punctajele acțiunilor culturale finanțate nu au coborât sub 75 de puncte. Beneficiază astfel de fonduri nerambursabile festivaluri urbane, de jazz, literatură, cinema, magie, concerte simfonice, acțiuni ce îmbină știința și cultura, evenimente dedicate studenților, cât și multe alte proiecte ce deschid actul cultural în întreg județul.
Dintre ariile tematice pentru care s-au putut depune proiecte amintim artele spectacolului, patrimoniul cultural, artele vizuale, educația prin cultură și cultură prin educație, proiecte editoriale și literare, mobilitate, formare profesională, educație, educație în sănătate, mediu, incluziune socială, valorizarea spațiului DKMT și capitala europeană a culturii (doar proiectele derulate în cadrul sau sub umbrela Programului Național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii).
Comisia a fost formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și specialiști cu o experiență de minim trei ani de practică în domeniul culturii din județul Timiș, după cum urmează: Vasile Ciuruș – președinte al comisie evaluare, consilier președinte; Alexandra Viviana Țecu – membru, consilier județean. Blaga Lucian – membru, consilier județean; Marius Cornea – membru, muzeograf Muzeul Național al Banatului; Diana Dincă – membru, bibliotecar Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”; Remus Vălungan – membru, șef serviciu Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș; Daniela Crețu – membru, referent literar Teatrul de copii și Tineret Merlin.
TimCultura este un program de finanțare nerambursabilă al Consiliul Județean Timiș, prin care își propune să deschidă actul de cultură și activitățile de tineret către un număr cât mai mare de persoane, să centreze oferta artistică pe public și să înlăture inegalitățile de acces prin stimularea vieţii cultural-artistice în comunele și orașele județului. De asemenea, programul de finanțare va contribui la dezvoltarea ofertei culturale timișene în contextul titlului „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023”.
Rezultatele integrale ale jurizării pot fi consultate pe pagina programului, www.timcultura.cjtimis.ro. Proiectul de finanțare nu s-a încheiat încă, se mai pot depune contestații, până vineri, 3 iunie, ora 14.00, la Registratura Consiliului Județean.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…