Eveniment

Nesimțiții care aruncă aiurea gunoaiele, sancționați prin „cameră”

Sancțiuni de 28.000 de lei aplicate de polițiștii locali celor care au abandonat deșeuri pe domeniul public.

Poliția Locală Timișoara a continuat, în ultima lună, verificările pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, fiind depistate mai multe situații de acest gen cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate în diferite zone din oraș.

Astfel, o persoană a fost depistată abandonând resturi din locuință la intersecția străzilor Brașov cu Plevnei, alte două tot în zonă, la intersecția Brașov cu Filaret Barbu. În cazul celor care au abandonat cantități mai mari, sancțiunile au fost de câte 10.000 lei, conform OUG 92/2021, iar la celalalte câte 1000 lei, conform HCL 454/2017. În total, pentru abandonarea de deșeuri au fost aplicate 11 sancțiuni, în valoare totală de 28.500 lei.

Verificările polițiștilor locali continuă, reamintind totodată cetățenilor să evite să abandoneze deșeurile pe domeniul public deoarece sancțiunile sunt foarte mari.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

40 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago