Sport

Nume importante din lumea boxului la gala în care Biea luptă pentru centură

Au mai rămas puține zile până la evenimentul pugilistic al anului, Boxing Fighting Championship 2, unde Flavius Biea îl va înfrunta pe argentinianul Ricardo Ruben Villalba, în main eventul serii de sâmbătă, 7 mai.

Porțile Sălii Sporturilor Constantin Jude din Timișoara se vor deschide la ora 18.30, primele meciuri urmând să se dispute după ora 19.00.

Nume grele ale nobilei arte vor fi prezente pentru a-l încuraja pe Biea. Francisc Vaștag, considerat de specialiști cel mai bun boxer amator român, remarcându-se prin loviturile combinate în serie, directele și croșeele în viteză, va fi și de această dată alături de Flavius.

Invitat special va fi Maestrul Titi Tudor, cel care l-a descoperit pe marele campion Leonard Doroftei și care a fost antrenor coordonator al lotului național în perioada când Biea a avut cele mai bune performanțe în boxul amator: campion mondial, vice-campion mondial și de 3 ori campion european.

La Gală va sosi și Alberto Guerra, unul dintre cei mai importanți oameni din boxul mondial, vicepreședinte WBC și co-fondator al acestei organizații, președinte al titlurilor FECARBOX și a celor latine.

Adversarul lui Biea, argentinianul Villalba sosește în Timișoara încă din cursul zilei de marți, de la Buenos Aires, pentru a se putea reface și acomoda cu fusul orar pâna la ora disputei cu campionul român. Sud-americanul are 20 de victorii la profesioniști, 9 meciuri pentru titluri, dintre care doar trei pierdute.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

O oră ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

O oră ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

2 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

4 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

4 ore ago