Administratie

Sinagoga din Cetate își redeschide porțile pentru comunitatea evreiască și pentru evenimentele culturale

Chiar dacă lucrările de reabilitare nu s-au realizat integral, Sinagoga din Cetate își va deschide din nou ușile pentru public. Obiectiv asumat în dosarul de candidatură al Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, redeschiderea Sinagogii devine acum realitate, după ce ani de zile schelele au acoperit clădirea.

Predată în comodat Filarmonicii Banatul, clădirea din zona centrală nu s-a bucurat de o reabilitare, așa cum s-a dorit de către comunitatea evreiască. Prin eforturi importante, cu bani provenind inclusiv de la municipalitatea timișoreană, obiectivul a fost adus la gloria de altă dată. De lucrat mai este acolo, dar Sinagoga se va putea folosi pentru rugăciune, dar și pentru evenimente culturale. Momentul redeschiderii nu a fost ales întâmplător. Exact în urmă cu 150 de ani, clădirea era vizitată de împăratul Franz Josef.

Franz Joseph avut o vizită la Timişoara exact acum 150 de ani. Acum, data de 7 mai pică sâmbătă, este Sabat, așa că am zis că vom face evenimentul în ziua de  vineri. Să redăm această sinagogă atât comunităţii evreieşti, dar şi comunităţii timişorene. Sinagoga va fi o clădire care va servi pentru rugăciune, dar şi o clădire culturală şi mă bucur că avem o colaborare foarte bună, emblematică pentru Timişoara”, a declarat Dominic Fritz.

Din păcate, ultimii ani nu au fost buni cu Sinagoga din Cetate. Acum, dorința comunității a devenit realitate

Este un vis pe care comunitatea noastră l-a avut de mult. Această sinagogă a fost timp de 15 ani într-un contract de comodat cu Filarmonica și în ciuda eforturilor ei nu au avut posibilitatea să o renoveze. Cu tot cu ce s-a întâmplat, cu pandemia, cu faptul că s-a amânat Timişoara Capitală Culturală Europeană cu doi ani, acest lucru ne ajută să ajungem în acest an de referinţă cu o sinagogă funcţională. Mulţumesc Primăriei Timişoara pentru sprijinul din ultimii trei ani, Guvernului României, care a depus un efort financiar deosebit şi menţionez colaborarea cu secretarul de stat Victor Opaschi şi poate cel mai inimos suporter al acestui proiect Silviu Vexler, deputatul şi preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România. Cu acest suport conjugat putem face o redeschidere a sinagogii, nu este una finală”, a spus și Luciana Friedmann, preşedintele Comunităţii Evreilor din Timişoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago