Invatamant

Timișoara și Karlsruhe, înfrățite și pe calea undelor, prin intermediul UPT/FOTO

Înfrățirea orașelor Timișoara și Karlsruhe (Germania), realizată în urmă cu 30 de ani, a însemnat și o oportunitate de colaborare între instituții de învățământ, iar Universitatea Politehnica Timișoara a stabilit încă de atunci un parteneriat cu Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe, prorectorul acesteia, Franz Quint, fiind și profesor onorific al UPT.

Bunele relații de colaborare au fost întărite acum și cu o înfrățire pe „calea undelor”.

În seara zilei de 8 mai 2022, din clădirea „Electro” a Universității Politehnica Timișoara, cadre didactice și studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, precum și invitați ai acestora, au luat legătura pe calea undelor cu colegii lor de la universitățile similare din Karlsruhe și  Halle, marcând 30 de ani de la înfrățirea cu primul dintre cele două orașe germane amintite.  Legătura de radioamator a fost asigurată de Liviu Soflete (ANCOM), YO2BCT și de radioamatorii din „Electro”: YO2TEX, YO2LQR și YO2PET (Florin Alexa, Cirpian Dughir, Teodor Petrița).

S-au adresat saluturi și felicitări, iar părțile au reiterat dorința de a îmbunătăți colaborarea între cele două universități, spre folosul reciproc al acestora și al comunităților pe care le deservesc.

Chiar dacă legătura a s-a desfășurat în condiții de QRM (recepție) puternic, schimburile cordiale au continuat cu QRO (creșterea puterii de emisie). Până va avea loc schimbul de QSL (confirmarea recepției), partenerii, acum și pe calea undelor, și-au adresat tradiționalul 73 (salutări)!

Iar dacă intențiile se vor materializa, e posibil ca, nu peste mult timp, la Universitatea Politehnica Timișoara, unde există un nucleu de radioamatori, să fie înființat și un radioclub.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

2 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

3 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

15 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

18 ore ago