Social

FOTO: Primul eveniment dedicat sportului şi organizat de CCIAT s-a deschis vineri şi ţine până duminică. Sunteți invitaţi la CRAFT

SportVest, primul eveniment iniţiat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi dedicat iubitorilor de sport, dar şi celor care doresc o viaţă sănătoasă, şi-a deschis porţile la centrul Regional de Afaceri.

„Avem un respect deosebit faţă de expozanţii care au avut curajul să vină aici la prima ediţie a acestei expozitii. Îmi doresc ca în anii viitori să facem mult mai mare această expoziţie. O premieră este faptul că organizăm prima ediţie de sport, doi, avem premiera pentru că niciodată în 31 de ani niciun membru al colegiului de conducere nu a organizat şi nu a fost iniţiatorul unei astfel de expoziții, iată domnul vicepresedinte Lucian Galosi a fost iniţiatorul acestei expoziţii”, a spus la deschidere Florica Chiriţă, preşedinte CCIAT.

Lucian Galoşi, vicele Camerei a povestit cum de la o necesitate s-a ajuns la o… expoziţie: „Ideea a pornit de la o nevoie. Aveam nevoie de încălţări şi nu am găsit în Timişoara şi atunci mi-am dat seama că avem o gaură în zona de articole sportive palpabile în Timişoara. De aici lucrurile au început să se rostogolească, aşa că mie mi-a venit ideea, dar peste 90% din muncă se datorează colegelor mele care s-au implicat 100%”.

SportVest reuneşte producători şi comercianţi de articole sportive din toate domeniile, companii care oferă servicii sau produse conexe din domeniul sportiv, săli de fitness, cluburi sportive, suplimente alimentare, etc, din ţară şi străinătate.

La deschidere a fost prezent viceprimarul Cosmin Tabără, dar şi soţia lui, campioana mondială şi olimpică la gimnastică, Simona Amânar.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago