Arhiva pentru eticheta: florica chirita

Mediul cameral a fost reprezentat la Business Forum Vest

Mediul cameral a fost reprezentat la Business Forum Vest

Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat vineri, 14 noiembrie, la Palatul Administrativ din Timișoara, la Business Forum Vest, organizat de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și UNPR Vest. Cea de-a 5-a ediție a Forumului a a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri din județele Timiș, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin,

Președintele CCIAT, în vizită la Consulatul General al României la München

Marți, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a avut o întâlnire la Consulatul General al României la München cu Cristian Mateescu, consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Economică și Comercială și un vechi colaborator al CCIAT. Discuțiile au vizat în principal stabilirea unui parteneriat în vederea facilitării de contacte directe cu firme din landul Bavaria

CCIA Timiș a fost vizitată de noul ambasador al Indiei, la Timișoara

Unul dintre punctele de pe lista vizitei efectuate de Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în Timișoara a fost o întâlnire la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Oaspetele s-a aflat în prima sa vizită oficială în Timișoara la doar două săptămâni de la preluarea mandatului.   Discuțiile au vizat identificarea unor domenii de interes

CCIA Timiș a fost prezentă la Sărbătoarea Verii 2025, organizată de AHK România

La invitația Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK Romania), președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat în data de 19 iunie, în Grădina Hotelului Crowne Plaza București, la Sărbătoarea Verii 2025, cel mai îndrăgit eveniment al comunității AHK România, care marchează și debutul sezonului estival, un eveniment cu o tradiție de peste 20 ani,

Președintele CCIA Timiș a fost ales membru al Colegiului de Conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României

Marți, 17 iunie, la București, a avut loc Ședința Extraordinară a Adunării Generale a Camerei de Comerț și Industrie a României, convocată pentru alegerea unui nou membru în Colegiul de Conducere a CCIR. În prezența președintelui CCIR, Mihai Daraban, și a președinților camerelor de comerț teritoriale din România, cu unanimitate de voturi, CCIA Timiș prin

Ambasadorul Braziliei la București, în vizită la CCIA Timiș

Prezent la Timișoara cu ocazia primei ediţii a Festivalului Filmului de Limbă Portugheză, Ricardo Guerra Araújo, ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România, s-a întâlnit în data de 8 mai cu Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță. În debutul întrevederii, președintele CCIAT a prezentat principalii indicatori economici ai județului Timiș și locul onorant pe care îl

Președintele CCIAT s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei la București

Întâlnirile președintelui CCIAT de pregătire a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara au continuat la Camera de Comerț Indiană pentru România. În perioada 23 – 25 aprilie., președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, s-a aflat la București pentru o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România ce au avut ca obiectiv

Ambasadorul Qatarului a fost invitat să participe la cea de a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri, organizat de CCIAT

Miercuri, 23 aprilie, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la o întâlnire de lucru cu Osama Yousef A.A. Alqaradawi, Ambasadorul Statului Qatar în România, la sediul Ambasadei. Scopul principal al vizitei a fost invitarea ambasadorului Statului Qatar la cea de-a doua ediție a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, care va avea loc în perioada

Conducerea CCIA Timiș s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la București

În perioada 25-28 martie, conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș s-a aflat la București pentru a participa la o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România și cu conducerea unor companii din elita afacerilor românești și străine.   Astfel, întrevederea cu Manika Jain, Ambasador al Republicii India în

La București au fost acordate premiile Topului Național al Firmelor. Aproape 200 de firme din Timiș, printre cele mai bune

Seara zilei de 7 noiembrie a adus o nouă ediție a Topului Național al Firmelor. Timișul a fost reprezentat la cel mai înalt nivel, 522 de companii timișene s-au clasat pe primele 10 poziții în Topul Național al Firmelor, dintre care cele mai multe – 194 companii, provin din domeniul Industrie. Președintele Camerei de Comerț,

CCIA Timiș, în discuții cu Ambasada Canadei la București

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș dorește să colaboreze cu Canada. Președintele CCIAT, Florica Chiriță, a avut o întrevedere cu Gavin Robb Buchan, ambasador al Canadei în România. Discuțiile au avut loc la sediul Ambasadei din București. La întâlnire a participat și Heather Bystryck, Consilier Comercial. Vizita a constituit un bun prilej pentru abordarea

Întâlnire CCIAT – Ambasadorul Japoniei la București. Se pun bazele unei colaborări viitoare

Joi, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță,  a avut o întrevedere cu  Katae Takashi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, la reședința înaltului diplomat din București. La întâlnire a participat și Takazaki Sawaka, director general al JETRO – Japan External Trade Organization, una dintre cele mai reprezentative organizații de

Camera de Comerț Timiș caută parteneri de afaceri pentru economia bănățeană, la Munchen

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a început pregătirea celei de-a doua ediții  a Forumului Internațional de Afaceri. Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, se află în aceste zile în Germania, unde a avut o întâlnire cu noul Consul General al României la München, Miheia-Mălina Diculescu-Blebea, care a vizat în principal restabilirea unei colaborări inter-instituționale

CCIA Timiș se implică activ în educația antreprenorială a elevilor

Joi, 6 iunie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează primul eveniment de promovare a antreprenoriatului în școli în cadrul proiectului “Învață de la antreprenori”. CCIAT est parte activă a Protocolului de Colaborare semnat în data de 9 mai de Camera de Comerț și Industrie a României și Ministerul Educației, la nivel național, și

Ambasadorul Peru în România a vizitat CCIA Timiș

Felix Denegri Boza, ambasadorul Republicii Peru în România s-a întâlnit cu președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță. În debutul întâlnirii, Chiriță a prezentat principalii indicatori economici ai județului Timiș și locul pe care îl ocupă economia timișeană în context național și strategia camerei timișene în domeniul relațiilor externe, subliniind importanța acordată dezvoltării relațiilor de afaceri cu

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa

Întâlnirile CCIAT de pregătire a Forumului International de Afaceri se apropie de final

În perioada 27 – 29 februarie a.c., președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a revenit la București pentru o nouă rundă de întâlniri cu conducerile Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Camerei de Comerț Româno-Germane și Camerei de Comerț Italiene pentru România. Scopul principal al vizitelor a fost acela de a discuta în detaliu despre participarea acestor

Întâlnirile CCIAT de pregătire a Forumului International de Afaceri au continuat la Belgrad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă demersurile pentru organizarea la Timișoara a unei importante întâlniri de afaceri Săptămâna trecută, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, s-a aflat la Belgrad unde a avut o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai conducerii Camerelor de Comerț a Serbiei, Belgrad, Užice și Bosnia și Herțegovina. Scopul

Președintele CCIA Timiș a avut mai multe întrevederi la înalt nivel, la București

În cursul săptămânii trecute, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o vizită de lucru la București. Aici a avut mai multe întâlniri cu oficiali ai Guvernului României, corpului diplomatic străin acreditat în România, camere de comerț și asociații de afaceri, companii. În ziua de 1 februarie, Chiriță, însoțită de

Oamenii de afaceri din Qatar, interesați să facă afaceri cu firmele timișene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie a Statului Qatar, sub egida Ambasadei Statului Qatar în România, au organizat un Forum de Afaceri on-line, sub genericul: „România – Qatar: Investiții și oportunități de afaceri”, destinat dezvoltării și promovării schimburilor comerciale bilaterale și identificării de oportunități de afaceri și proiecte

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.