Social

La Jimbolia se toarnă betonul la viitorul bazin de înot al orașului/Foto

Vineri a început turnarea betonului le viitorul bazin de înot ridicat de Consiliului Județean Timiș, cu bani de la bugetul de stat, la Jimbolia. Proiectul este unul pilot, care ar urma să fie replicat și în alte localități.

Marea problemă este apa freatică, zilnic pompele scot de acolo atât de multă apă cât este necesară pentru consumul întregului oraș.

”Mai mult de 500 de metri cubi de beton vor fi turnați astăzi, până seara târziu, pentru structura de rezistență a bazinului de înot pe care Consiliul Județean îl construiește în Jimbolia. Se lucrează acum la radierul general, după care urmează suprastructura bazinului”, a anunțat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Una dintre provocările șantierului este apa freatică. Opt pompe funcționează în permanență de două luni pentru a se putea lucra la fundație. Ca și comparație, pompele folosite pe șantier ar fi capabile să asigure consumul pentru întreg orașul.

Forajele vor fi închise după întărirea betonului turnat vineri.

Lucrările sunt în grafic. Este o investiție de aproape 11 milioane de lei, nouă milioane fiind asigurate de la bugetul de stat.

”Bazinul de la Jimbolia este un proiect pilot pe care dorim să-l multiplicăm și în alte zone ale județului. Se vor bucura de el atât elevii, cât și cei care doresc să se antreneze sau să practice înotul în scop recreativ. Acesta va avea o suprafață utilă de 1.482 mp, fiind prevăzute toate dotările necesare”, a mai spus Proteasa.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago