Administratie

Folclorul, motiv de ceartă în plenul CJ Timiș. Un amendament lansat pe TimCultura a fost oprit de la vot

Reuniți în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, consilierii județeni au aprobat lista manifestărilor culturale TimCultura, de finanțare a programelor din acest sector. Au votat, dar nu fără clinci-uri, un amendament lansat fiind refuzat categoric de inițiatorul proiectului de hotărâre.

Disputa s-a dat pe majorarea sumei date de CJ Timiș pe tema a șapte proiecte noi incluse în acest an, dintre care trei au ca scop promovarea folclorului.

„La Cenei ne-au cerut 30.000 le-am dat 10.000, la Ghiroda ne-au cerut 100.000 le-am dat 20.000, la Remetea Mare ne-au cerut 82.000 le-am dat 12.000. Mai sunt trei proiecte la prima ediție, o manifestare teatrală la fel de importantă, o zi a cireșarilor și Zilele Comunei Dudeștii Noi. Eu aș insista pe proiectele aflate la prima ediție, care promovează folclorul, ceea ce de fapt ne definește și arată marca noastră, să le acordăm măcar jumătate din suma solicitată, ca oamenii aceștia să poată ulterior să mai caute și alți bani”, a spus Petre Mihăieș, consilier județean.

Solicitarea sa necesita un plus de 79.000 de lei. S-au căutat toate modalitățile de a justifica respingerea amedamentului: nu a fost precizată o sursă de suplimentare, sumele au fost deja alocate, oamenii de la comisia de selecție au lucrat până noaptea.

”Suma de 900.000 de lei este de aproape patru ori mai mare decât în anii precedenți, era 250.000 înainte. Am reușit, practic să nu respingem practic niciun proiect. (…) Problema e de unde luăm banii, dacă precizați și sursa putem discuta și vota proiectul. Dacă nu avem o sursă de finanțare de unde să luăm banii nu cred că putem vota”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica,

În sprijinul său a sărit și Marin Popescu, care a insistat că ceea ce a decis comisia de selecție este decizia supremă.

”Noi nu suntem peste comisia de evaluare să stabilim noi câți bani trebuie proiectelor finanțate. Nu aș vrea să creăm un precedent. Vor apare și alte discuții, asemănătoare”, a spus Marin Popescu.

Soluția refuzului a fost găsită chiar de inițiatorul proiectului vicepreședintele CJT, Alexandru Proteasa: el a propus, el poate refuza amendamente,

”Comisia știu că a lucrat și până la 12 – 1 noaptea, ei au stat au analizat. Sunt de acord cu domnul Popescu că dacă am relua acum, fiecare consilier poate face orice amendament și putem aduce foarte multe argumente în favoarea lor, în calitate de inițiator al acestui proiect de hotărâre nu aș vrea să supunem la vot acest amendament”, a rezolvat Proteasa problema amendamentului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

14 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

21 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

21 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

21 de ore ago