Economic

Sorin Grindeanu anunţă, din Abu Dhabi, un potenţial parteneriat privind dezvoltarea unui centru intermodal la Aeroportul Timişoara

Aflat într-o vizită guvernamentală în Emiratele Arabe Unite, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, că cei din conducerea Abu Dhabi Ports Group şi-au manifestat interesul pentru un “posibil parteneriat” privind dezvoltarea Centrului Intermodal de la Aeroportul Internaţional Timişoara. Pentru acelaşi proiect anunţase investitori şi Alin Nica, preşedintele CJ Timiş.

Fiind într-o vizită guvernamentală în Emiratele Arabe Unite, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a purtat discuţii cu reprezenaţii AD Ports Group. De menţionat că din delegaţie a făcut parte şi directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Stamatovici.

Am discutat și despre un posibil parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal cargo pe Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia”, care poate deveni astfel un puternic nod comercial regional, conectat la rețelele de transport feroviar și rutier.  Acest Centru Intermodal, a cărui construcție este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafață de 65 de hectare și ar oferi facilități de depozitare și transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinental”, a transmis Grindanu pe poagian sa de Facebook.

De menţionat că acest centru logistic de la aeroport a stârnit în trecut mai multe controverse, preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, anunţând, la rândul lui, că ar avea un potenţial investitor, tot din zona Golfului. Problema lui Nica era însă faptul că terenul de la aeroport aparţine Ministerului Transporturilor.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 minute ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 minute ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

2 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

3 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

5 ore ago